George Enescu, cel mai mare fenomen muzical după Mozart

Apr 10, 2020

George Enescu a fost compozitor, pianist, violonist, dirijor român și unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX.

George Enescu s-a născut pe data de 19 august 1881 în satul Liveni-Vârnav (în prezent județul Botoșani), România.

La doar trei ani, auzind lăutarii din sat, s-a trezit flacăra inepuizabilă a creării , iar cu ajutorul unei viori improvizate din o bucată din lemn cu fire atașate și un arc din niște bețe de lemn a început să imite pe acești lăutari. Părinții lui observând curiozitatea și preocuparea lui George din ce în ce mai mare pentru muzică i-au oferit o vioară jucărie cu trei corzi la vârsta de patru ani. Ofensat că nu a primit o vioară adevărată, micul Enescu a protestat aruncând vioara în foc. Odată cu aprovizionarea unei viori adevărate și demne pentru acest geniu în dezvoltare, George a început să cânte melodii ”după ureche”, folosind un deget pe o singură coardă. La cinci ani și jumătate, Enescu deja compune melodii. La vârsta de cinci ani, a fost un cunoscut copil minune în România. În această perioadă compune „Pământ românesc”.

Datorită măiestriei și abilității sale magnifice, în 1888, la vârsta fragedă de șapte ani, a devenit cel mai tânăr compozitor care a studiat vreodată la celebrul Conservator din Viena. Acolo, tânărul Enescu a studiat vioara cu compozitorul austriac Joseph Hellmesberger Jr. împreună cu renumiții muzicieni Robert Fuchs și Sigismund Bachrich. Enescu a studiat la Conservatorul din Viena între anii 1888 și 1894 și apoi la Conservatorul din Paris între 1895-1899 unde a studiat compoziție cu Jules Massenet și Gabriel Fauré. În Paris a adoptat versiunea franceză a numelui său - Georges Enesco, prin care este cel mai recunoscut în Vest. Tot în Paris întemeiează un trio pentru pian în anul 1902 și un cvartet de coarde în 1904, acest oraș devenind baza pentru o carieră de violinist și dirijor în turneu pe care le-a prezentat în Europa, în State și Canada.

„Cel mai mare fenomen muzical după Mozart” - Pablo Casals.

”Pentru mine, inspiraţia începe să-şi precizeze existenţa într-un fel de febră dulce, pe care o simt nelămurit... şi care a devenit o stare aproape permanentă... Trebuie să lucrezi ani întregi şi de multe ori după ce ai isprăvit lucrarea eşti silit să sacrifici elemente din cele la care ai ţinut mai mult, ca să dai operei proporţiile cerute de artă. Această renunţare este de multe ori sacrificiul cu care plăteşti greu tendinţa spre perfecţiune, pe care o cere, fără milă, demonul acela ce face legătura dintre tine şi Universalitate.” -George Enescu- Interviuri date presei românești.

Rapsodiile românești sunt un amalgam spelndid de secțiuni lente și rapide bazate pe elemente populare, puse în centrul atenției datorita efectului orchestral glorios, magnific. ”Rapsodia română nr. 1 în La major” debutează cu una dintre primele piese populare pe care Enescu a învățat la vârsta de patru ani- ”Am un leu”. Ciobanii, care se amuzau în timpul zilelor lungi pe câmp își improvizau instrumente de vânt din iarbă, scoarțe de lemn, oase și au realizat ornamente melodice familiare. Enescu scoate în evidență jocul dintre clarinet și oboe, un dialog plin de viață și nerăbdare. După această deschidere, melodia devine un dans- dansul dinamic, șuieratul și sunete tot mai îndrăznețe. Enescu manipulează colecția de dansuri și cântece populare pe care sătenii îl știau și le-a transformat într-o călătorie culturală nemaipomenită incluzând piese asemănătoare sunetului valsului vienez și până la cântările exotice rămase de la cinci sute de ani de guvernare a Imperiului Otoman.

”Nu devii bătrân fiindcă ai trăit un anumit număr de ani, devii bătrân fiindcă ai dezertat de la idealul tău. Anii ridează pielea, dar renunţarea la ideal ridează sufletul.” George Enescu.

Aneta Gașpar