Doloave - Extrase din agenda istorică (I)

Sep 11, 2020

Localitatea Doloave este situată în partea de sud-vest a Banatului, mărginită de Dunele de nisip ale Deliblății și se întinde la poalele dealurilor de “leoss” ale acestor Dune, dinspre Satu-Nou, Petrovăsâla, Deliblata și Maramorac, spre est de orașul Panciova, iar Dunele se pierd în lățimea livezilor și holdelor foarte fertile, închizând depresiunea larg deschisă dinspre Dunăre spre sat, din care parte, bat vânturi deseori foarte puternice, rîdicând nu de rare ori, nori grei de praf și nisip.

Satul Doloave se șerpuiește spre vale, pe cursul inferior al unui pârâu care practic, taie satul în două jumătăți, constituind o jumătate care este bine întârită, cu case una lângă alta, cu străzi lungi și late, întretăiate în unghiri drepte, am zice, doar condiționat, parte unde sunt concentrați românii, în străzile “Rumunska” și “Georgi Dimitrov”, care se întinde de la Biserica Ortodoxă Română și până la margine de sat. Casele sunt caracteristice datorită faptului că aici a fost concentrată populația românească și în acest, să-l numim “lăcaș” al românismului din Doloave, s-au desfășurat mai toate manifestările culturale, spirituale, religioase și de alt gen ale românilor din Doloave și nu numai ale lor.

În Monografia autorului sârb Ljubomir Mitrović, “Na braniku zemlje” apărută în 1987, precum și în cartea D-lui prof. Gligor Popi “Românii din Bantul sârbesc” (1993) se menționează localitate Doloave al cărui nume se amintește pentru prima oară în documentele istorice din anul 1660 iar localitate Doloave apare atunci sub numele de “Dolovi”. În anul amintit, satul avea chiar 7.000 de locuitori, dintre care aproape 2.000 erau de naționalitate română. Primul document scris, datează din anul 1660 când satul Doloave a fost în componența sangiacului Panciova iar începând cu anii 1716 – 1718 aparține Districtului Panciovean. În primele date scrise, așezarea apare ca localitate de pustă iar mai târziu se atașează Camerei panciovene. Conform datelor cronologice, satul ar fi fost întemeiat în anul 1750. Pe harta elaborată de Claudiu Mercy din anii 1723-1725, localitatea Doloave este înregistrată din nou, ca un sat de pustă.

Este curios că satul se amintește și în documentele scrise din sec. al XVII-lea, mai precis în Catastihul Patriarhiei din Peć și în Itinerarul turcului Elvia Celebia. Atunci când călugării de la Patriarhia din Peć au venit la Doloave, undeva prin anul 1660, pentru a aduna ajutoare pentru Mănăstirea lor, notând aceasta în Catalogul lor, ziceau că doloveni, în acele vremuri trăiau în bordeie de pământ, unde conviețuiau familii care nu se pricepeau prea mult în agricultură ci erau, în genere crescători de vite. Așezarea inițială nu era situată pe actualul loc al satului ci pe locația numită “Sătulețul” care mai târziu, în 1813 s-a mutat în locul actual al localității. Aceasta se poate vedea și într-o schiță a satului care se află la Arhiva de Stat din Timișoara, după cum menționează Sreta Pečinjački în cartea “Graničaraska naselja Banata 1773-1810”.

Abia după a doua mutare a sârbilor și românilor în Doloave, satul se formează ca o mare localitate care trăiește și se dezvoltă în cadrul Fronitierei militare bănățene (în Regimentul al 12-lea germano-bănățenesc). Din aspect confesional și religios, localitatea Doloave a aparținut Eparhiei din Timișoara.

Trebuie să amintim că o altă colonizare a satului a avut loc în luna septembrie 1745 iar pe harta lui Francisc Griselini intitulată “Tabula Banatul Temesiensis” este înregistrată și localitatea Doloave. În anul 1773, satul Doloave avea 325 de case. Tot din Monografia amintită a lui Ljubomir Mitrović, se poate vedea că în anul 1859, localitatea a avut 5.843 locuitori, dintre care 3.764 sârbi și 1914 români. În anul 1902 au fost înregistrați 6.800 de locuitori iar numărul de români s-a mojorat la 1977. Asemenea proporție, cu mici modificări dintre proporția sârbilor și românilor din Doloave, s-a menținut până-n zilele noastre și ea persistă.

Dacă facem unele referințe legate de construirea unor edificii sau clădiri mari și importante pentru bunăstarea și interesele obștești ale satului, atunci să spunem că în anul 1896 s-a construit Clădirea comunei, ca fiind o construcție reprezentativă a localității, apoi Biblioteca, cu sala de lectură, Poșta, Grădinița, clădirea Cooperativei meșteșugarilor. Pe parcurs s-a înființat S.C.A., Corul “Gusle” și Societatea voluntară a pompierilor. La 12 ani mai târziu, adică în anul 1908, autoritățile maghiare au introdus în școală limba maghiară de predare, schimbând numele satului în Kyril-Tava. Cetățenii și sătenii, fiind revoltați de schimbarea numelui satului lor, au întors, la organele competente toate documentele și actele de stat și juridice și de altă natură, unde era scris numele de Kyril-Tava, în semn de răspuns și așa au procedat până la redobândirea vechilui nume de Doloave.

Revenind la actualitate, cu mândrie putem constata că satul, în momentul de față are chiar 11.800 de ha. de pâmănt în posesia sa, parcele arabile care asigură o siguranță și bunăstare a sătenilor iar după mărimea suprafețelor arabile, se clasează pe locul 3 în Voivodina. Cu mare evlavie, putem afirma că în Doloave conviețuiesc în deplină înțelegere și cooperare multinațională, timp de 3 secole în șir, apartenenții poporului sârb și etniei române, iugoslavii, muntenegrenii și maghiarii (cei din urmă fiind mai puține la număr). Potrivit rezultatelor ultimului Recensământ făcut în anul 2002 satul Doloave are 6.836 de locuitori, dintre care 5.243 sunt sârbi, 1259 sunt români, 142 iugoslavi, 54 romi, 28 maghiari, 29 croați, 17 muntenegreni, 17 musulmani și încă 56 săteni de altă naționalitate.

Datorită gradului de dezvoltare a satului atins până-n prezent, mulți doloveni au fost motivați să rămână la vatra strămoșească și să nu părasească satul în număr atât de mare ca în alte sate românești din Banatul de Sud, pentru ca să-și câștige averea și asigura existența în țările Occidentului, la muncă provizorie sau permenentă în străinătate. Din 1865 de gospodării în Doloave, 1434 sunt gospodării agricole care livrează anual peste 3.000 vagoane de porumb iar Cooperativa agricolă “Doloave”, în cadrul Combinatului “Tamiș” din Panciova, dispune de circa 4000 hectare de pământ și este printre altele, și un mare producător de vite.

Printre cele mai mari realizări ale dolovenilor pe care dânșii le consideră grandiose și cu care se pot mândri că le-au realizat cu eforturi și mijloace proprii, din autocontribuție dar și cu sprijinul financiar al Cooperativei agricole din sat, putem enumera: șosele asfaltate și de piatră pe toate străzile, și pe străzile principale și pe cele laterale, apeductul, clădirea noii școli elementare, căminului sănătății, edificiul comunității locale renovat, centrala telefonică și nouă mănăstire. Este evident că aici nu se încheie lista edificiilor edilitar-comunale iar dolovenii și conducerea satului afirmă că nu se vor opri aici și că vor continua lucrările și eforturile la dezvoltarea și prosperarea satului Doloave.

Gheorghe Giacov- Smoleanu

Cronica amatorismului la românii din Doloave (1879-2000)