Programul de guvernare 2018-2020 privind românii de pretutindeni
"Aplicarea politicilor destinate românilor de pretutindeni se va face în noul cadru legislativ oferit de actualizarea, în 2017, a legii nr. 321/2006 privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora. (...) Se va urmări, în continuare, adaptarea cadrului normativ existent la noile realităţi din comunităţile din diaspora", se arată în Programul de guvernare propus de PSD-ALDE.
Eurovision 2018, pe 10 mai
Ediţia de anul acesta a concursului "Eurovision", competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa, va avea loc pe 8, 10 şi 12 mai curent, la Lisabona.
Sonda Juno – imagini noi ale lui Jupiter
Sondei spaţiale Juno, lansată de NASA în 2011, i-a trebuit cinci ani să ajungă la Jupiter și să realizeze noi imagini ale gigantului gazos, arătându-i trăsăturile specifice precum furtuni şi nori extrem de denşi şi învolburaţi.
Primele manuale românești elaborate în Serbia 1/2
Din perspectiva istorică, manualele școlare oglindesc nu doar stadiul de dezvoltare al unei discipline științifice, ci și concepțiile pedagogice care l-au călăuzit pe autor în elaborarea lor.
Românii îşi schimbă stilul de viaţă
Un studiu realizat de Unlock Market Research arată că românii se occidentalizează, se implică în acțiuni de voluntariat, rolurile tradiționale în familie au fost redefinite, vârstinicii sunt din ce în ce mai conectați la tehnologie, iar timpul liber a devenit foarte important.
