U.R.S. a prezentat infrastructura culturală românească din Serbia, identificând potenţialul socio-cultural dea lungul frontierei România-Serbia
Timişoara Capitală Culturală Europeană dă startul anul viitor şi va avea un impuls important în dezvoltarea oraşului, respectiv regiunii. În acest context, delegaţia Uniunii Românilor din Serbia (URS), care la ora actuală este cea mai reprezentativă asociere românească pe Serbia, a prezentat infrastructura culturală românească - Timoc, Valea Moravei şi Voivodina.
La Casa Butoarcă o serată literară deosebită
Recent, la Vârșeț, a avut loc lansarea de carte a autoarei Marina Ancaițan și aniversarea de 70 de ani de beletristică a C.P.E ”Libertatea”.
Dossier Statistico Immigrazione
Recent, la Roma a avut loc prezentarea volumului Dossier Statistico Immigrazione 2017, realizat de Centrul de Studii și Cercetare IDOS în parteneriat cu revista Confronti și cu colaborarea UNAR (Biroul Național Anti-discriminare Rasială) și cu susținerea financiară a Bisericii Valdeze.
Zâmbetele transmit informaţii dincolo de cuvinte
Aproape toţi oamenii de pe planetă asociază mental starea de fericire, de optimism cu zâmbetul. În fapt, acest simplu gest are o putere fantastică asupra creierului nostru, schimbă doar în câteva secunde stări de supărare sau de depresie.
Trei litere din alfabetul limbii române au apărut abia în 1982
Alfabetul român actual este bazat pe alfabetul latin. Până în anii '60 ai secolului XIX, în spaţiul românesc se folosea alfabetul chirilic.
