Activitatea culturală la românii din ținutul Panciovei în perioada dualismului austro-ungar

Cercetarea istoriei culturale a românilor din Banatul sârbesc reprezintă unul dintre subiectele preferate a oamenilor de ştiinţă şi publiciştilor de la noi, pornind de la faptul că această latură a spiritualităţii noastre a contribuit considerabil la formarea şi păstrarea identităţii naţionale a românor bănățeni atât pe timpul dualismului austro-ungar, cât şi în cadrul regatului iugoslav şi al Iugoslaviei postbelice.

Oțel românesc pentru cel mai spectaculos pod pietonal din lume

Unul dintre cele mai frumoase poduri pietonale din lume va fi construit cu oţel de la Galaţi.

Emilia Lungu, prima româncă învăţătoare din Banat

Doamna Emilia Lungu – Puhallo este cea mai distinsă învățătoare din Banatul generației sale, adevărată deschizătoare de drumuri pentru învățământul bănățean. A fost, de altfel, o foarte apreciată scriitoare și publicistă. Emilia Lungu – Puhallo este fondatoarea primei reuniuni a femeilor din Banat, dar și a primei şcoli de fete din zona Banatului. Este, totodată, prima româncă învăţătoare din Banat.

Revista Comunităților Românești

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni deschide oficial un nou proiect intitulat „Revista Comunităților Românești”.

Glasul Cerbiciei din nou în atenția cititorilor

Cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni (MRP), revista de actualitate, cultură şi istorie din Serbia - Glasul Cerbiciei, editată de organizaţia de interes obştesc „Românii Independenţi din Serbia” (RIS), apare din nou în galaxia minoritară a românilor din Serbia.