Rapsodia română de George Enescu și fanfara din Torac

Cele mai multe din satele noastre românești se pot mândri cu un palmares bogat în realizări culturale și spirituale, iar în cadrul a tot ce are mai frumos folclorul nostru, în satele din sudul Banatului sau de la codru, cum li se mai zice, o tradiție îndelungată și persistentă o mai au și fanfarele, de regulă mai numeroase decât orchestrele populare.

Din 28 septembrie, la Novi Sad încep târgurile de toamnă

Luna septembrie în Voivodina este marcată de începerea târgurilor de mostre – anume, între 28 septembrie și 2 octombrie, la Târgul novosădean, vor avea loc târgurile internaționale sub denumirea comună ”LORIST“.

”Balul strugurilor” a fost vizitat de 150.000 de persoane

Pe parcursul celor patru zile, cât a durat tradiționala manifestare economico-turistică ”Balul strugurilor” (15-18 septembrie), ajunsă la cea de-a 59-a ediţie, Vârșețul a fost vizitat de 150.000 de persoane, dintre care peste 20.000 din țara vecină, România.

Petre Guran, Secretarul de stat al României în vizită de monitorizare la românii din Serbia

Secretarul de stat, Petre Guran, a efectuat duminică o vizită o vizită de monitorizare a implementării unor proiecte care au ca obiectiv oferirea de cursuri de limba română membrilor minorității române din Boljevac, Bor și Kladovo (Serbia), finanțate din fondurile Departamentului Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe

Emilia a produs cel mai dur aliaj din lume compatibil cu țesuturile vii

Considerată unul dintre cei mai buni cercetători români, Emilia Moroșan a reușit să producă cel mai dur aliaj din lume, în urma unui experiment cu magneți din titan și aur. Aliajul, care este de patru ori mai dur ca titanul, este compatibil cu țesuturile vii, spun fizicienii care au lucrat la experiment sub coordonarea româncei Emilia Moroșan.