Pictura, mai mult decât o pasiune
Dalila Avram din Torac, economist, pe lângă faptul că este o tânără foarte ambițioasă, talentată și inteligentă, are un hobby, deja trecut în pasiune, moștenit de la tatăl ei - pictura. În discuție cu dânsa am aflat mai multe detalii despre talentul ei și cu ce se ocupă.
Omul de la Broken Hill
Vrem sau nu să credem în superioritatea fiinţei umane, în capacitatea omului de a descifra tainele Universului şi ale propriului trecut, nu putem trece cu vederea faptul că istoria ştiinţei a lăsat în urmă ei sute de întrebări fără răspuns. Sfidând orice lege a raţionalului, dovezi dincolo de orice îndoială par să zguduie din temelii întregul fundament al ştiinţelor pe care omul le-a creat.
Festivalul P.L.U.R. la Straja
Primul P.L.U.R. festival în Serbia, festival de muzică electronică, va avea loc la Straja, municipiul Vârșeț, pe 22 - 24 iulie.
Templul uriaș de pe malurile Prutului
Arheologii botoşăneni, în colaborare cu specialişti din Iaşi şi Suceava, au făcut o descoperire unicat pentru arheologia românească. Aceştia au găsit, în cadrul celei mai mari aşezări a misterioasei culturi Cucuteni, o megastructură de peste 1.000 de metri pătraţi care a fost cel mai probabil un uriaş templu de acum 7.000 de ani.
Pantofar, pălărier, ceasornicar - meserii în dispariție
Evoluția tehnologiei implică, iminent, dispariția unor profesii vechi. Sunt din ce în ce mai puțini pantofari, pălărieri și ceasornicari.
