EVENIMENTE DE MARE SENSIBILITATE LA COȘTEI
Sfințirea cișmelei din curtea bisericii și marcarea a 20 de ani de existenţă a Societăţii Cultural-Artistice ,,Eminescu”.
De ce e bine să bei bere pe caniculă?
Una dintre cele mai iubite băuturi în sezonul estival este fără îndoială berea.
Extratereștrii sunt printre noi (3)
Însă nu îți măsori forțele cu opinia publică. Omuleții verzi au prins atât de tare la public, încât au devenit imagini iconice ale marțienilor care vor să ne streseze cu orice chip. La fel de adevărat este și faptul că omuleții verzi pătrunseseră în cultura populară chiar mai devreme de Brown, numeroase publicații americane prezentându-i ca pe o imagine tip a extratereștrilor încă de la începutul secolului al XX-lea.
Mărghita - sat de pustă autentic
Mărghita, localitate cu oameni prietenoşi, respectuoşi şi buni gospodari, este situată în comuna Plandişte, la 17 km vest de Vârşeţ, pe drumul ce leagă acest oraş cu Zrenianinul. Românii din Mărghita au dovedit, din timpuri străvechi, că ştiu să păstreze datinile strămoşeşti.
26 iunie, Ziua Drapelului Naţional al României
Simbol naţional, drapelul care i-a însufleţit pe români în momente grele de luptă, dar şi de bucurie, este sărbătorit în fiecare an în 26 iunie. Data a fost aleasă în amintirea zilei când, în timpul Revoluţiei de la 1848, tricolorul roşu-galben-albastru a fost adoptat ca simbol al naţiunii române.
