Bisericuța din Vasta, cea din care cresc 17 copaci
Ceea ce știm despre viața Sfintei Teodora, originară din Melpia, Grecia antică, este strâns legat de bisericuța din Vasta, în sudul Greciei, iar aceste informații sunt în întregime legate de tradiția locală. Capela mică din sudul Greciei este cunoscută în întreaga lume. Miracolul păstrat de zidurile acestei clădiri aduce mii și mii de vizitatori pe an.
CURSURI DE LIMBA ROMÂNĂ LA PANCIOVA
La sfârşitul lunii martie şi începutul lui aprilie, la Centrul Cultural-Educaţional din Panciova s-au reunit 30 de persoane interesate să înveţe limba română.
Cum s-a stricat prietenia dintre România si Iugoslavia (II)
În folclor circula și acum vorba că România are doar doi vecini buni: Serbia (fosta Iugoslavie) și... Marea Neagră. Cele două țări nu au purtat niciodată războaie una împotriva celeilalte, ceea ce a constituit un bun exemplu pentru restul Europei. Prietenia aceasta a fost sprijinită de simțămintele celor două popoare, nefiind deci necesare eforturi diplomatice deosebite.
Către şcolile generale, căminele şi societăţile cultural-artistice - Concurs
Consiliul Executiv al Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina-Serbia anunţă: CONCURS
„Vlahismul” sârbesc e o reeditare degradantă a „moldovenismului sovietic”
De ceva timp, se încing spiritele în Valea Timocului. Mărul discordiei îl constituie identitatea românilor de la fața locului care în mare parte se autodefinesc ca fiind „vlahi”.
