Jocul în cărți și balonul de vin

În lungile nopţi de iarnă, duminica şi în zilele de sărbătoare la Nicolinț de obicei se jucau cărţi. Jocurile preferate erau filcul, duracu s-au şăpcica. Jocul în cărţi era de neînchipuit fără „balonul” de vin…

De ce murim?

Moartea este un subiect care a stârnit dezbateri aprinse de-a lungul existeţei omenirii. Dincolo de conotaţiile filozofice sau religioase ale acestui fenomen, oamenii de ştiinţă explică din punct de vedere fizic, cauzele pentru care oamenii mor.

Emisiile de CO2 ne-au salvat de o nouă era glaciară

Emisiile de dioxid de carbon eliberate de activitățile umane în atmosfera terestră, principala cauză a efectului de seră, au determinat o "amânare" cu 50.000 de ani a următoarei ere glaciare de pe Terra, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii germani, informează bbc.com.

Spiritul de supunere, factorul păgubitor pentru minoritatea română

Evenimentele petrecute în ultimul deceniu al secolului XX care au dus la dezastrul numit fărâmiţarea Iugoslaviei, au avut repercusiuni şi asupra noastră a minorităţilor care am trăit în această ţară. Naţionalismul, mai bine zis şovinismul care în acest timp a luat avânt, ne-a determinat şi pe noi (concret pe români) să ne examinăm sentimentele naţionale şi fidelitatea faţă de ţara în care trăim, Iugoslavia, Uniunea statală Serbia şi Muntenegru, Serbia.

Gabriele Kuby - Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest (1)

Sociologul german Gabriele Kuby, autoare catolică şi mamă a trei copii, și-a promovat cartea Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii, printr-o serie de conferinţe susţinute la Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti în noiembrie 2014, oferind o imagine completă a revoluţiei sexuale globale care este azi sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbaţi şi femei.