Categoria Românii din Serbia
Sfânta Liturghie și slujba de binecuvântare a hotarelor oficiată de către Înaltpreasfințitul Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului
An de an, creștinii ortodocși din Coștei, Iablanca, Sălcița și Vrani, de Sfânta Sărbătoare a Rusaliilor sau Pogorârea Sfântului Duh, se adună la Crucea cu patru stâlpi, numită și ”Ruga albă”, spre a asista la slujba de sfințire a hotarelor celor patru sate.
Jocul mare ca la Torac
În satele din Banatul nostru, de-a lungul vremurilor, s-au perindat generaţii peste generaţii de oameni, trecute la cele veşnice, iar odată cu ele adesea au trecut în umbră o sumedenie de obiceiuri şi datini, unul dintre cele mai frumoase fiind „Jocul mare ca la Torac”.
Problemele cu care se confruntă absolvenţii facultăţilor din România pe cale de rezolvare
Delegaţia Consiliului Naţional Român, condusă de preşedintele Daniel Petrovici, s-a întâlnit recent la Belgrad, cu Ana Brnabić, ministrul pentru Adminstraţia Statală şi Autoguvernarea Locală. Brnabić este totodată şi preşedinta Consiliului Republican pentru Minorităţile Naţionale.
Ambasadorul Andrea Orizio, şeful Misiunii O.S.C.E. în vizită la Consiliul Național Român
Ambasadorul Andrea Orizio, şeful Misiunii O.S.C.E. în Serbia, a efectuat la 17 mai a.c. o vizită de documentare la sediul Consilului Naţional Român de la Novi Sad. În convorbire cu preşednitele şi secretarul Consilului, Daniel Petrovici şi Marcel Drăgan, înaltul demnitar european a fost informat despre activităţile şi problemele românilor din Serbia.
Concurs pentru perfecţionarea tinerilor în domeniul jurnalismului transfrontalier România-Serbia
Departamentul pentru Informare al Consiliului Naţional Român din Serbia deschide CONCURS pentru perfecţionarea tinerilor în domeniul jurnalismului transfrontalier România-Serbia.
”NOI” din nou pe scena vârșețeană
Pe scenă, regizorul poate modifica o poveste aşa cum vrea el, întrebarea esenţială este dacă tinerii de azi mai iubesc cu atâta intensitate, la ce sunt pregătiţi să renunţe şi până unde sunt pregătiţi să meargă pentru dragoste?
Poezii în limba română la întrecerile republicane
Întrecerile republicane se desfăşoară şi anul acesta, tradiţional, la Valjevo, pe data de 19 mai, unde se vor auzi şi poezii în limba română.
"De la sârbi românizați până la limba vlahă", a cincea carte a istoricului Dr. Slavoliub Gațovici
În seria Lucrări selectate privind istoria românilor (vlahilor) din Serbia de Răsărit în cinci cărți, patru titluri au văzut lumina zilei: "Oiconimia neslavă a zonei Vidin în secolele XV-XVI", "De la români și limba latină până la românii timoceni și limba română", "Vlahii în documentele istorice a arhivei din Zaiecear" și "Unde dispărură românii ai lui Tihomir Đorđević"?
Folkiști celebri la românii din Voivodina
În data de 19.05.2017, Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor, în colaborare cu Comunitatea Românilor din Serbia și Liceul din Vârșeț, organizează un concert folk la Liceul „Borsilav Petrov Braca” din Vârșeț, Serbia, în cadrul căruia binecunoscuții interpreți Andrei Păunescu și Adrian Beznă vor cânta melodii cunoscute
Forumul publiciștilor bănățeni, ediția a VII-a
Sâmbătă, 29 Prier (aprilie), cu începere de la orele 1000 s-a desfășurat la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara cea de-a VII-a ediție a Forumului Asociației Publiciștilor din Presa Rurală din Banat.