Jocul din torină la Nicolinț

Dec 06, 2015

torina.jpg

În fotografie vedem un grup de fete mari și de juni din Nicolinț, îmbrăcați în tradiționalul port românesc, imortalizați acum 7o de ani. Mai mult de l5 perechi așteaptă să sosească și orchestra sau taraful de țigani (sau un acordeonist) și să înceapă tradiționalul joc din „torină”, organizat în timp de post.

Azi, cu regret constatăm că nici jocul din ”țarină” (de lângă Gușatu sau Surcea, sau poate cel de la Drăgan), dar nici renumita horă din centrul satului, din fața primăriei, nu se mai organizează chiar nici „de zile mari”, iar frumosul port popular dispare pe zi ce trece. În fotografia alăturată sperăm să fie recunoscută Sosa lu Brește, Măria lu Dumbrăvan, Vioara lu Iacominea, Mărioara lu Folomoc, Silvia lu Treicu, Anuța lu Grosu, Anuța lu Crăciun, Vioara lu Răitariu… așa cum le-au identificat Mia și mama dânsei Draga. Așteptăm și alte fotografii, cu datele necesare, pentru a fii publicate, spre aducere aminte de vremuri trecute și de înaintași.

Gh. B.

Această fotografie a fost primită de la doamna Maria – Mia Topală.

 

Articole similare selectate pentru tine

Trecerea subită de la copilărie la statusul de tânără nevastă (I)

Chipul femei și rolul care îi revine în societate, raportat la timpurile trecute, ne oferă o suită de posibilități de interpretare și analiză.

Școala din Nicolinţ

Nicolințul datează din anul 1404 şi aparţine Comunei Alibunar. Conform datelor statistice, aici au trăit cândva 4000 de suflete. Numărul acestora s−a micşoarat din an în an, astfel că în prezent, conform ultimului recensământ, să trăiască doar 1350 de locuitori, 900 cu domiciliu permanent.

Sclipiri ale vremurilor trecute la Nicolinț

Este vorba despre vizita canonică a Preasfinției Sale Dr. Iosif Tr. Badescu la Nicolinț, în prima decadă a lunii octombrie a anului 1928, despre modul cum a fost așteptat cu suita Sa de nicolinceni, în frunte cu preoții Teodor Petrică, președintele Partitului Român, de Teodor Ciobanu, de Corneliu Lăpădat și diaconul prespiter Traian Petrică...