Seara poeziei dedicate renumitului vârșețean Petru Cârdu

May 18, 2016

vrsac-pozoriste_4f901a9d26c87.jpg

Având în vedere că se implinesc cinci ani de când ne-a părăsit renumitul vârșețean și artist de talie mondială, Petru Cârdu, am pregătit o seară a poeziei care va avea loc pe data de 25 mai de la ora 19 pe Scena mică ”Tomislav Pejčić”.


Cu acest prilej, actorii vor citi poezii scrise de Petru Cârdu în  limbile română și sârbă. În această zi vom marca și un an de zile de la trecerea în neființă a actorului Mircea Omoran. În amintirea importanței angajamentului artistic pe care l-a avut Petru Cârdu și influența lui asupra dezvoltării vieții teatrului la Vârșeț, va avea loc și prezentarea segmentelor din emisiunea despre Scena profesionistă în limba română pe lângă Teatrul Național ”Sterija” în care a jucat și Mircea Omoran.

În aceeași zi, pentru cei mici, vom organiza o Zi cu ușile deschise iar pe Scena mare a Teatrului Național ”Sterija”, cu începere de la ora 11, va avea loc spectacolul pentru copii în limba română ”Cutia cu povești” în regia Elenei Ivanca.

Sunteți bine veniți!

 

Articole similare selectate pentru tine

Pitești – succes remarcabil al Scenei profesioniste în limba română ”Petru ”Cârdu” din Vârșeț

La Teatrul ”Al. Davila” din Pitești s-a desfășurat în perioada 20 - 25 noiembrie 2015, ediţia a XIX-a a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio. La această ediţie au participat trupe de teatru din România, Serbia, Bulgaria şi Kosovo.

Petru Cârdu, ambasadorul culturii române în Serbia

În dimineaţa zilei de 30 aprilie 2011, subit de la Spitalul din Vârşeţ a plecat în eternitate Petru Cârdu, renumit ziarist şi publicist, poet, traducător, critic literar şi editor.

Petru Cârdu – din corespondența cu Ion Negoițescu

Publicăm două din scrisorile trimise de Ion Negoițescu poetului Petru Cârdu de-a lungul anilor, în care remarcabilul critic și istoric literar român a trăit în exil, la Koln și Munchen.