Se vor anula examenele de admitere la universitățile din Serbia!

Nov 25, 2016

prijemni-ispit-8.jpg

Odată cu terminarea școlii medii și obținerea bacalaureatului național,  fiecare absolvent de liceu va avea posibilitatea să trimită cereri nelimitate la universități.


Ministrul educației Mladen Sarcević a anunțat introducerea unui proiect-pilot de bacalaureat național, care ar trebui să înlocuiască examenul de admitere în universități, punându-se în practică din 2018.

Acest proiect va oferi o tranziție calitativă de la liceu la facultate.

Actualmente candidatul trebuie să depună un examen de trecere la facultatea dorită, dar dacă nu reușește este nevoit să concureze la facultățile de care, posibil, nu este interesat. Însă, aplicându-se noul proiect școlar, odată cu terminarea școlii medii și obținerea bacalaureatului național,  fiecare absolvent de liceu va avea posibilitatea să trimită cereri nelimitate la universități.

Potrivit ministrul educației, Mladen Sarcević, acest bacalaureat național a trebuit să fie introdus în învățământ de mult, acum rămâne ca în următorii doi ani, cu ajutorul fondurilor IPA, să se termine toate pregătirile și din 2018 să se introducă în învățământul din Serbia.

În plus, se lucrează și la introducerea bacalaureatului internațional, care în lume există din 1970 și acoperă toate continentele.

Este mai greu să treci bacalaureatul internațional, însă succesul deschide ușa celor mai prestigioase universități din lume, precum Harvard, Sorbona, dar și posibilitatea obținerii diverselor burse.

Gabriel Gașpar

 

Articole similare selectate pentru tine

Vârșețul în Evul Mediu, noi descoperiri

Prelegerea "Vârșețul în Evul Mediu" a fost ținută în Salonul Bibliotecii Orășănești, joi, 13 octombrie, locul fiind neîncăpător pentru cei care iubesc istoria orașului sub Culă. Prelegerea a fost organizată cu prilejul aniversării jubileului a 300 de ani de la eliberarea Vârșețului de turci, iar vizitatorii, adunați într-un număr mare au venit, în principal, din cauza noilor informații anunțate despre trecutul orașului.

Se anulează mersul trenurilor pe calea ferată Vârșeț - Biserica Albă

Calea ferată între aceste două localități s-a arătat total neprofitabilă și se anulează mersul trenurilor. Prin Hotărârea Guvernului privind măsurile generale de raționalizare a căilor ferate din Serbia, Banatul central va rămâne fără 180 de kilometri de cale ferată.

Contele Mercy, promotorul cultivării organizate a viței de vie în Banat

Astăzi, aproape nimeni nu mai știe cine a fost contele Mercy, guvernatorul regiunii Banatului 1716-1734, dar ar fi trebuit, în special iubitorii de vin.