Cultul morţilor în Egiptul Antic

Feb 19, 2017

Dincolo de moarte există o lume care poate fi dobândită doar dacă omul se pregăteşte în timpul vieţii.

Vechii egipteni erau, din fire, un popor optimist. Ei iubeau viaţa şi se simţeau legaţi de viaţa de zi cu zi. În acelaşi timp, însă, aşa cum sublinia şi Herodot în Istoriile sale, ei credeau cu tărie în nemurirea sufletului şi în viaţa de dincolo de mormânt. Probabil, tocmai de aceea, acest popor cunoştea o singură noţiune pentru a desemna cele "două" vieţi, respectiv ankh, care înseamnă "viaţă". Pentru egipteni, viaţă viitoare nu reprezenta altceva decât o continuare a vieţii de pe pământ. Singura deosebire între cele două stadii ale vieţii era aceea că morţii locuiau undeva în Apus, Imentet, pe când cei vii trăiau în răsărit, pe Nil. Morţii erau "poporul Apusului", Imentiu.

În pofida abundenţei documentelor scrise şi nescrise, cercetătorii sunt, totuşi, foarte divizaţi atunci când încearcă să explice concepţia egipteană despre suflet şi nemurire sau despre cultul morţilor. Dificultatea provine din faptul că, în atâtea milenii de istorie, credinţele şi practicile religioase egiptene au cunoscut o evoluţie consecvenţă, aşa încât nu se poate vorbi despre o concepţie limpede şi unitară cu privire la suflet şi viaţă viitoare.

În genere, din cercetările întreprinse de mulţi egiptologi pare să reiese faptul că, pentru vechii egipteni, sufletul nu avea unitatea şi personalitatea pe care noi, creştinii, obişnuim să le conferim sufletului nemuritor. Pentru ei, sufletul era scindat, comportând o serie de "suflete" care, în sine, nu erau decât aspecte, componente sau subdiviziuni ale activităţii spirituale ale omului în general. Fiecare dintre aceste "suflete" sau subdiviziuni avea o denumire proprie.

Ba sau Băi reprezenta "sufletul" propriu-zis, care în timpul vieţii anima trupul pentru ca după moarte să treacă într-o altă viaţă. El poate fi înţeles, în general, ca o "putere", ca o "capacitate" a omului. După moartea trupului, Ba îl părăseşte pe om sub chipul unei păsări. Această pasăre mijloceşte apoi legătura dintre cel răposat din mormânt şi cei vii. În acelaşi timp, Ba poate lua şi alte chipuri, cum ar fi, de pildă, acela al unei lăcuste, care în concepţia vechilor egipteni era tot o pasăre.

Ka, a doua subdiviziune a activităţii spirituale, constituie, după părerea unor cercetători, un fel de "dublu", de "chip invizibil" al omului, iar după alţii o reminiscenţă a conceptului de totem primitiv. Însă, cea mai plauzibilă părere este aceea potrivit căreia Ka reprezintă un principiu vital strâns legat de trup, care după moarte nu părăseşte corpul, asemenea lui Ba, ci coboară în mormânt, păstrându-se atât timp cât se păstrează trupul. Din credinţa existenţei unui Ka legat de trup a luat naştere preocuparea deosebită a egiptenilor pentru mumificări şi piramide, ca morminte durabile. În eventualitatea că, totuşi, trupul ar fi suferit după îmbalsamare vreo stricăciune, egiptenii au avut grijă să facă statui cât mai asemănătoare cu defuncţii, pentru a oferi posibilitatea lui Ka să locuiască în ele. În plus, Ka trebuia hrănit din belşug şi îngrijit, pentru a nu veni ca strigoi printre cei vii.

Ran reprezenta, de asemenea, o existenţă reală de sine, sub forma numelui celui decedat, nume ce trebuia păstrat cât mai mult timp cu putinţă pe pământ în memoria descendenţilor şi pe pietrele funerare. A şterge numele unui răposat de pe mormânt echivala cu o mare crimă.

Ankh, ca ultima subdiviziune a activităţii spirituale, reprezenta inima, sediul tuturor faptelor bune sau rele comise. Din acest motiv, la judecata lui Osiris de după moarte, inima defunctului era cântărită pe o balanţă, spre a vedea dacă a săvârşit mai multe fapte bune sau rele, dacă se va număra printre cei buni sau răi.

Teodor Tudor