Diferențele și similaritățile între culturile paleoliticului și cea egipteană

Aug 04, 2017

”Descrierea faptelor oamenilor nu prezintă pentru noi nici un interes, nici o utilitate și chiar nici un sens, dacă nu încercăm să înțelegem legăturile dintre ele, să arătăm felul în care se înlănțuiesc și mai ales să redăm caracterul lor dinamic născut din acțiunea neîntreruptă a forțelor trecutului asupra celor ale prezentului„ - Élie Faure.

Chiar dacă civilizațiile paleantropice și cea egipteană sunt periodic mult îndepărtate, ele totuși împart unele aspecte tradiționale și artistice destul de similare.

Acum 200.000 de ani apare omul modern - Homo sapiens, cu un limbaj mai articulat esențial pentru comunicare între membrii tribului, pentru transmiterea informațiilor care sunt strâns legate de supraviețuirea acestuia. Deja în paleolitul superior cca 50.000 de ani î.e.n., arta luase un rol foarte important. Ea devine o formă a cunoașterii, o modalitate de reprezentare a lumii și a unor valori. Astfel frescele cavernelor devin prima urmă vizibilă care au descris activitățile oamenilor, vânătorilor, caracterul animalelor, bazându-se pe formele naturale marcate prin linii neunite dar foarte dominante. Figura umană este standardizată - nu are nici o individualitate ceea ce se întâlnește și în frescele egiptene legate de unele  evenimente cotidiene. La ambele civilizații observăm modul de a reprezenta o ființă sau obiect strict din profil, el fiind cea mai bună modalitate de a înțelege mai bine aspectele și caracterul acestuia. O similaritate interesantă este și scala hierarhică dintre picturile rupestre și fresca egipteană. La egipteni clar s-a stabilit diferența între clase superioare și cele inferioare după faptul că faraonii au fost depictați mai mari în raport cu restul figurelor de pe frescă, iar la picturile rupestre această idee se manifestă prin reprezentarea raportului mărimilor dintre animale și om.

[caption id="attachment_7678" align="aligncenter" width="801"] Templul zeiței Hathor de la Dendera[/caption]

O altă similitudine este tendința de a folosi figuri repetitive, însă spre deosebire de arta egipteană unde se obsearvă o anumită ordine și compatibilitate, arta rupestră nu ține cont de canoanele spațiului compositional, ceea ce rezultă în picturi prolixe de turme dezordonate. Mircea Eliade explică cauza acestei ordini impecabile la egipteni:

”Fixitatea formelor hieratice, repetiția gesturilor și a isprăvilor societății tradiționale, sunt consecința logică a unei teologii care consideră ordinea cosmică drept operă divină prin excelență și vedea în orice schimbare riscul unei regresiuni în haos și, deci, triumful forțelor demonice.„ ¹

[caption id="attachment_7679" align="alignleft" width="300"] Lascaux, Franța[/caption]

Cele mai numeroase și importante picturi rupestre sunt repartizate într-un teritoriu restrâns între Urali și Atlantic, în cea mai mare parte în Europa Occidentală și Centrală - Spania, Franța, Italia de Sud, și în Rusia până la Don, ele datând între 30.000-9.000 î.e.n. Se speculează că majoritatea din aceste peșteri erau nelocuibile pentru că erau greu accesate, ceea ce accentueză caracterul numinos, un indiciu că aveau rolul asemeni unor sanctuare.

”Imaginea lor trebuie fixată în cotloanele cele mai întunecoase ale cavernei, în ungherele cele mai adânci, unde puterea lor va spori prin întuneric și mister.„²

Când este vorba despre credință, ambele civilizații au avut numeroase culturi religioase, de la diferite obiecte folosite în ritualuri până la incantații și dansuri care au fost menite să aducă noroc vânătorilor, să se mențină balansul hoardelor de animale în natură, atragerea ploii prin incantații pentru recolte fertile și pentru nașterea copiilor sănătoși pentru prosperitatea triburilor.

”Toate descoperirile tehnologice au influențat o anumită creație și inspirat diferite episoade mitologice.„¹

Animalele au avut un aspect sacramental - în Egipt ele au fost venerate, dovada fiind descrierea de pe pereții mormintelor, basoreliefurile templelor și statuetelor în care preoții și faraonii se închină în fața unor zeități care au corp uman și cap de animal iar la civilizațiile paleolitice considerau animalele fiind asemănătoare oamenilor, dar înzestrate cu puteri supranaturale, crezând că omul poate să se transorme în animal și viceversa.

”Credința că animalul poate renaște pornind de la oasele sale se regăsește într-un număr considerabil de culturi„¹- de aceea paleantropii au interzis să se spargă oasele animalelor care au fost consumate iar egiptenii au îmbalsamat și îngropat în cimitire speciale unele animale, cel mai des pisici, șoimi sau câini.                                                             

Strâns legați de această credință erau șamanii, vechii preoți, care, după picturile rupestre, au fost îmbrăcați în așa fel încât să reprezinte spiritul animalului pe care îl venerau. Cel mai des a fost venerat spiritul bizonului, cerbului, căprioarei și al calului.

Un alt animal sacramental este pasărea despre care se speculează că semnifică ascensiunea spiritului în cer datorită faptului că apare în scenele unde vânătorii sunt omorâți de către animalele prădate. În Egiptul antic avem foarte multe zeități reprezentând simbolul păsării dintre care cele mai importante - Horus, Montu, Sokar având capul de șoim, Thoth cu cap de ibis, Ra cu cap de stârc, apoi zeități în formă de vultur, gâscă și struț.

O idee comună este și speranța unei postexistențe într-o altă lume. Cultul funerar era extrem de important în civilizația egipteană:

”Pentru faraon, moartea constituia punctul de plecare al călătoriei sale celeste și al imortalizării sale.„¹

Din această cauză, ritualul funerar era crucial pentru pregătirea faraonului în călătoria lui siderală prin procedeul de a îmbalsama trupul cu ajutorul diferitelor substanțe, organele fiind scoase, cu excepția inimii și preservate în borcane canopice. Au fost îngropați cu numeroase bijuterii pe corp, amulete care se considerau a avea proprietăți magice.

Lăcașul subteran pentru cei decedați a fost comun și la palentropi: ”Corpurile presărate cu ocru roșu sunt înmormântate în gropi cu un număr anumit de obiecte de podoabă - cochilii, pandative, coliere.„¹

Nu-i ieșit din comun cazul în care mulți au fost îngropați și cu uneltele și armele lor personale crezând că le vor fi utile în viața care urma. Visurile au fost foarte importante pentru această civilizație, ele fiind portalul către lumea spirituală, de aceea corpurile au fost de cele mai multe ori depuse pe o parte, în poziţie chircită, foarte rar, pe spate, lăsând individul decedat într-un somn etern.

Aneta Gașpar

 

Bibliografie:

  1. Mircea Eliade - Istoria ideilor și credințelor religioase
  2. Salomon Reinach - Arta și Magia

 

Alte surse:

  • Chirica D. Bogdan - Arheologia preistorică

  • journalofcosmology.com/Consciousness155

  • visual-arts-cork.com/artist-paints/prehistoric-colour-palette

 

 

Articole similare selectate pentru tine