Secretul lui Mihai

Sep 13, 2019

Povestirile Mariei Păuței-Gașpăr se înscriu în aceeași zonă tematică descrisă de Ion Bălan și Simion Drăguța, respectiv în universul țăranului de la codru. Note sociale, dar și note de morală tradițională stau, deseori, la originea multor drame omenești din acest spațiu.

În timpul ce pământul e numai un abur cald, lui Mihai îi place să stea tolănit la umbra dudului din fundul curţii. Aici, călătoreşte pe spinarea câte unui nor cu gândul la fel de fel de idei năstruşnice... să i le şoptească, apoi, lui Corbea care de fiecare dată îi este tovarăş nedespărţit. Între vecini - un gard de spini, rar, vechi. Vezi ograda vecinului ca-n palmă. Mama Domnica se dă-n vânt după treburi. E grăbită. Intră în cuina de vară. Aici pregăteşte cina. Harnică-i mama Domnica. Îi râd în soare hainele spălate şi întinse pe gard să se usuce. Corbea făcu o dată „ham” şi un zgomot de vreascuri călcate se aude-n ograda vecinei. Mihai fu smuls din îndeletnicirea care-i aţintise întreaga atenţie. Privi cum circulă furnicile în coloană, ca soldaţii. Şiruri interminabile. Vin din ograda vecinului din stânga şi se pierd undeva după grajdul lui. Ridică ochii... Vede pe uica Todor, vecin de partea cealaltă al mamei Domnica, că se apropie de cuina de vară a vecinei. Mihai puse repede mâna pe botul lui Corbea să nu mârâie, să fie descoperiţi. „Corbea, frate, asta nu-i voie să vedem, dar dacă ştim să ţinem secretul...” Îi făcu căţelului cu ochiul în semn de înţelegere şi privi cu interes mai departe. Uica Todor intrase repede în cuina de vară şi închise uşa după sine. Cât au stat cei doi înăuntru, Mihai nu mai poate şti. Pe el l-au atras furnicile. Uitase de întâmplare când la poarta vecinei aude bubuituri.

• Domnică, măi, Domnică... ieşi, deschide poarta. Ce te-ai încuiat în plină zi că nu vin pustalii! Prima reacţie a lui Mihai fu să sară gardul şi să strige la mama Domnica, să iese, că a ajuns uica Iosum de la holdă. O văzu, însă, pe vecină că deschide uşa, îşi netezeşte poalele pe lângă trup, îşi pune din mers marama pe cap făcându-i lui uica Todor pe după spate semn cu mână, să plece îndată. Acesta, se aplecă de şale şi ieşi zâmbind, trecu gardul cum venise şi se opri în curtea lui. Se ridică-n degete, rupse o frunză de salcâm, o duse la gură şi-şi vărsă tot focul sufletului într-un cântec tărăgănat, o doină de dragoste de te durea la inimă. Mama Domnica grăbi spre poartă. Din dosul porţii se aude încă vocea supărată a lui Iosum.
• Ce mama dracului smântâneşti, muiere! Bubuiturile şi sudălmile se înteţesc.
• Stai, nu bate, Iosume, că nu vin turcii. Am auzit, dar... m-ai prins rău. Ce s-a mai întămplat de dincolo, în casa vecinului, pe Mihai nu-l mai preocupa, fiind atent la furnicile care acum se întorc, tot astfel în pas cadenţat, dar fiecare poartă o greutate în spinare. Deodată, parcă amintinu-şi de ceva important ce trebuie neapărat spus, se-ntoarce către Corbea, punându-i măna la bot:
• Corbea, frate, ce-am văzut noi astăzi e numai secretul nostru. Nimănui nici un cuvânt că de aude tata, mătură ţarcul* cu noi!

Maria Păuța-Gașpăr Poveste din cartea ”Valea Răgetului”, editura Comunității Românilor din Serbia, 2006

• Ţarc − îngrăditură, curte mare