Poemul ”Luceafărul” la Petrovasâla

Jan 29, 2020

84222556_3019888341368905_8540519730539134976_n.jpg

Joi, 24 ianuarie a. c. la Căminul Cultural din Petrovasâla (Vladimirovac) s-a organizat un eveniment cultural deosebit, spectacol omagial dedicat Zilei Culturii Naționale, Luceafărului poeziei românești și Zilei Unirii Principatelor.


Școala din Coștei în colaborare cu Școala mixtă din Vârșeț au pus în scenă dramatizarea poemului ,,Luceafărul", după mai bine de trei decenii. Spectacolul de muzică, lumini și interpretare dramatică a versurilor eminesciene, care a avut premiera la Vârșeț a fost titrat în limba sârbă pentru prima dată publicului sârb. Sala Căminului Cultural din Petrovăsâla a fost arhiplină, iar pe lângă directorii Mircea Boldovină, Petru Glanda, elevi, cadre didactice, oameni de cultură din Petrovasâla, Satu Nou, Nicolinț și Alibunar, evenimentul a fost urmârit de mass-media românească din Voivodina.

83886618_3019890334702039_917587112449015808_n.jpg

Petru Glanda, directorul Ș. G. ,,1 Mai" din Petrovăsâla și prof. Natalia Stan din Coștei, au adresat un cuvânt ocazional celor prezenți. Acest proiect trebuie susținut și sprijinit, în primul rând de instituțiile de abilitate cu românii de pretutindeni din România, pentru a fi prezentat în Timoc, respectiv unui public larg, inclusiv publicului sârb, valorificând opera eminesciană.

Sursa: ris.org.rs

 

Articole similare selectate pentru tine

Școala Generală din Petrovasâla

Localitatea Vladimirovaţ−Petrovasâla a luat naştere în anul 1808 când între localităţile Alibunar şi Satu-Nou se colonizează 121 de familii româneşti din Şama Mare şi 106 de familii româneşti din Clopodia. În anul întemeierii localităţii nu erau condiţii favorabile pentru a se desfaşura nici o formă organizată de învăţământ.

Ş. G. "ÎNTÂI MAI" DIN PETROVASÂLA A ORGANIZAT SĂRBĂTOAREA PRIMĂVERII

Marți, 1 martie curent, Școala Generală "Întâi Mai" din Petrovasâla a fost organizatoare a unei noi ediții a manifestării tradiționale Festivalul Mărțișorului și obiceiurilor populare străvechi dedicate începutului primăverii.

S. C. A. ”Luceafărul” (”Petru Albu”) la 70 de ani (XVIII)

În anul 1991 putem înregistra o activitate bună a orchestrei, deși din acest an Societatea nu va mai primi nici-un ban de la Comunitatea comunală cultural-instructivă, încât conducerea va fi nevoită să caute sponzori de la diferite instituții și persoane care ar putea ajuta menținerea și activitatea artistică a ei.