Ars Arbore: Agatha Christie, regina crimei

May 19, 2020

Agatha-Cristie.jpg

”De la Lucreţia Borgia încoace sunt singura femeie care a ucis cei mai mulţi oameni; cu maşina de scris.”- Agatha


Agatha Christie este cea mai cunoscută scriitoare de mister și crimă din lume. Peste un miliard de exemplare s-au vândut în limba engleză și încă un miliard în 44 de limbi străine, ea fiind cel mai publicat autor al tuturor timpurilor în orice limbă, excepția fiind Shakespear și Biblia.

Agatha Mary Clarissa Miller s-a născut pe data de 15 septembrie 1890 în Torquay, Devon. De fire curioasă, a învățat singură să citească la vârsta de cinci ani. În 1914, Agatha s-a căsătorit cu un aviator pe nume Archibald Christie.

În timpul primului război mondial, s-a oferit voluntar pentru Crucea Roșie. În această perioadă încep primele ei încercări în scris. Primul său roman, ”The Mysterious Affair ad Styles” a fost publicat în SUA în 1920, iar după un an și în Marea Britanie, romanul care ne face cunoștiință cu detectivul belgian, Hercule Poirot. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurându-se de același succes la public.

În decembrie 1926, Agatha a dispărut. După moartea mamei sale și situația instabilă cu soțul ei, ea își află refugiul la un hotel din Harrogate și abia dupa zece zile a fost recunoscută și anunțată la poliție. Archie și Agatha au divorțat în același an.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Agatha a lucrat ca farmacistă, ceea ce i-a oferit o cunoaștere impresionantă a otrăvurilor. –”Cafeaua din Anglia are mereu gust de experiment chimic.” Cariera ei de scriitoare cuprinde mai bine de jumătate de secol, timp în care a scris 80 de romane și colecții de povestiri, precum și 14 piese de teatru, dintre care ”The Mousetrap” ( Capcana pentru șoareci), este cea mai lungă piesă din istorie. Două dintre personajele pe care le-a creat, genialul mic belgian, Hercule Poirot, și ireproșabila și neobosita domnișoară Marple, au continuat să devină detectivi de renume mondial. Ambele au fost dramatizate pe scară largă în filme și seriale realizate pentru televiziune.

Agatha Christie a murit pe data de 12 ianuarie 1976, la 85 de ani, din cauze naturale, la Winterbook House.

” Tinereţea se pierde doar pentru a se autodepăşi.” - Agatha Christie.

Aneta Gașpar

 

Articole similare selectate pentru tine

Talent, ambiție și umanitate

Aneta Gaşpăr este o tânără pe cât de frumoasă, talentată şi ambiţioasă, pe atât de modestă! Deşi are talente multiple şi succese în diferite domenii, niciodată nu s-a grăbit să se laude cu realizările ei. Pornind în această ordine de idei, ne-am propus ca în acest articol să scoatem la lumina zilei o particică din mozaicul realizărilor Anetei.

George Enescu, cel mai mare fenomen muzical după Mozart

George Enescu a fost compozitor, pianist, violonist, dirijor român și unul dintre cei mai importanți compozitori ai secolului XX.

Diferențele și similaritățile între romantism și realism

”Pictura i se oferă artistului. Ea este muzică prin puterea ei de a exprima prin culoare, prin reflexele ei multiplicate care își răspund, prin degradeurile ei, prin imensa ei claviatură, de la umbra neagră sau colorată din adâncul abisurilor și până în vârfurile strălucitoare ale reliefurilor celor mai acuzate- formă a sentimentului” - Élie Faure