S. C. A. ”Luceafărul” (”Petru Albu”) la 70 de ani (XVII)

Oct 30, 2020

94-1.jpg

În anul 1984 activitatea societății a fost mai rodnică. A participat la Revista comunală ținută la Râtișor în ziua de 15. IV cu orchestra, cu 3 soliști vocali și 2 soliști instrumentiști și împreună cu apariția pe scenă a corului mixt, au fost în total 105 persoane.


În urma acestei reviste orchestra s-a calificat la întrecerile zonale la 21 aprilie în Panciova. În oraș, orchestra a participat la concertul dedicat Zilei Tinereții din 19 mai și la spectacolul din "Piața Victoriei" pe ziua de 1 octombrie cu ocazia zilei eliberării orașului. O importantă apariție a secțiilor muzicale ale societății noastre, împreună cu societățile "Žarko Zrenjanin" și "Sándor Petõfi" a fost serbarea din 3-VII, din orașul Buziaș (România).

Anul 1985 a fost și mai fructuos. Consemnăm, la început, apariția pe scenă, la Revista Comunală, ținută la Straja în 7 aprilie, a orchestrei cu 3 soliști vocali și 4 soliști instrumentiști și a echipei de dansatori, fiind în total 40 de persoane. La această revistă orchestra s-a calificat din nou la întrecerile zonale pe ziua de 28-IV la Panciova. În acest an mai consemnăm concertele comune ale Societăților cultural – artistice din Vârșeț în străinătate.

Astfel societatea a participat cu orchestra și cu 2 soliști vocali ca oaspeți ai echipei sportive "Unirea" din Ianköping (Suedia) împreună su secțiile societății "Žarko Zrenjanin" și "Petõfi Sándor". Acolo au susținut două concerte în zilele de 21 și 26 mai. In 15 și 16 noiembrie doi soliști vocali ai societății, împreună cu societățile din oraș au dat două concerte în orașele Valdze și Fulendorf (Germania). În ziua de 30 aprilie societatea noastră împreună cu cele din Vârșeț și din Vlaicovăț, Mesici, Iablanca, Coștei, Voivodinț, Straja, Ritișor și Srediște Mică au pregătit un spectacol muzical-coreografic de 5 ore pe poiana de lângă bisericuța de pe Dealul Vârșețului. În ziua de 3 octombrie, tot în colaborare cu societățile din oraș, secțiile muzicale ale societății au organizat un concert în hala sportivă din oraș pentru cei flămânzi din Africa. Împreună cu societatea "Gradjevinac" din Vârșeț, societatea "Petru Albu" a prezentat un program muzical-coreogarfic la Deliblata în 14-XII și în ziua de 28-XII la Seleuș. Orchestra a apărut la Ediția a XXV-a Festivalului ținut între 30 iulie și 1 august la Uzdin, la care saxofonistul Ilie Vinu a obținut premiul I.

96-2.jpg

În anul 1986 orchestra s-a consolidat, numărând 16 persoane. A apărut la Revista Comunală ținută la Coștei în ziua de 5 aprilie și s-a calificat din nou la întrecerile zonale din Panciova care au avut loc în ziua de 18 aprilie. În această primăvară remarcăm un spectacol de amploare, mai precis "Evantaiul distractiv" care a fost prezentat unui public numeros în sala de spectacole a teatrului "Sterija", în regia președintului, Ion Berlovan, pe data de 23 mai. Programul a fost foarte variat, la care și-au dat concursul orchestra, soliștii vocali, Ana Basalici, Ion Păuța, Florea Subescu și Elena Lelea, apoi soliștii instrumentaliști Ilie Vinu, Todor Ardelean, ambii la saxofon, echipa de dansatori cu două suite de dansuri populare românești, grupul vocal de fete, formația ritmică, toate combinate cu recitări, momente vesele, clipe de umor, aforisme cu umoriștii Ionel Lazăr din Ovcea și Ioța Vinca-Ventilă. Programul a fost înregistrat în întregime de Postul de radio și televiziune Novi Sad, redacțiile române ale acestor posturi. În anul 1987 ca și în anii precedenți, societatea a participat la Revista comunală în ziua de 5 aprilie la Vlaicovaț cu orchestra, 3 soliști vocali și 6 soliști instrumentiști și cu echipa de dansatori, numărând 48 de membri. Orchestra a participat, ca și în fiecare an, la spectacolul din Piața Victoriei cu prilejul Zilei eliberării Vârșețului, pe data de 2 octombrie.

În acest an societatea nu a organizat serbări în alte localități, deoarece a fost angajată din plin la organizarea Festivalului de folclor și muzică românească care a avut loc pentru primă a oară la Vârșeț, în zilele de 19, 20 și 21 iunie.

Anul 1988 nu a fost atât de fructuos, deoarece societatea a participat doar la Revista comunală, ținută la Voivodinți cu orchestra, 3 soliști vocali și 3 instrumentiști în ziua de 27 martie, numărând total 51 de membrii. Apariție reușită a avut echipa de dansatori.

În anul 1989 activitatea a fost sistată din cauza interesului micșorat și a mijloacelor financiare minime la dispoziție. Totuși orchestra s-a prezentat la marele Festival de folclor și muzică românească, care s-a desfășurat în zilele de 16, 17 și 18 iunie la Ecica, condusă de Ilie Vinu și echipa de dansatori, condusă de Ion Samoilă. Aici a luat parte și grupul vocal feme­iesc cu câteva compoziții corale, dirijat de Ion Lelea.

Trebuie să consemnăm că în acest a avut loc jubileul de 40 de ani de activitatea a societății "Petru Albu".

În anul 1990 societatea a participat la Revista comunală în ziua de 8 aprilie la Vlaicovăț, cu orchestra și echipa de dansatori, fiind în total 26 membri la număr. Orchestra s-a calificat la întrecerile zonale care au avut loc la Panciova pe data de 21 aprilie. În 26 mai orchestra a participat ca reprezentantă a Voivodinei la Întrunirile de mai ale amatorilor popoarelor și naționalităților din Serbia la Dimitrovgrad. Societatea s-a prezintat și la Ediția a XXX-a a Festivalului de folclor și muzică românească, în zilele de 25 și 26 august la Uzdin.

Din cartea Monografia Societății Culturale ”Petru Albu – Luceafărul” din Vârșeț

 

Articole similare selectate pentru tine

S. C. A. ”Luceafărul” (”Petru Albu”) la 70 de ani (XVIII)

În anul 1991 putem înregistra o activitate bună a orchestrei, deși din acest an Societatea nu va mai primi nici-un ban de la Comunitatea comunală cultural-instructivă, încât conducerea va fi nevoită să caute sponzori de la diferite instituții și persoane care ar putea ajuta menținerea și activitatea artistică a ei.

S. C. A. ”Luceafărul” (”Petru Albu”) la 70 de ani (IV)

La începutul anului 1963 orchestra a prezintat două spectacole muzical-folclorice la Marghita și la Râtișor. Orchestra s-a mărit, s-a îmbunătățit și calitatea interpretărilor muzicale prin venirea violonistului Vasile Brăilă.

S. C. A. ”Luceafărul” (”Petru Albu”) la 70 de ani (III)

După o muncă sistematică, în timpul anului 1961, formațiile artistice ale Societății au început să prezinte spectacole prin localitățile cu populație românească. Orchestra, formația de dansuri populare, soliștii vocali și recitatorii au participat la spectacole în urmatoarele localități: Straja, Vlaicovăț, Doloave, Uzdin, Nicolinț, Sălcița, Iablanca, Barițe, Marghita și Locve.