Problema numărului 7

Frumusețea matematicii constă în precizie. Matematica înseamnă „alb” sau „negru”, adevărat sau fals, A sau B, de cele mai multe ori. Dar, când rezolvarea necesită cunoștințe elementare privind ordinea operațiilor, o simplă problemă de algebră (precum problema numărului 7) poate fi foarte frustrantă.

Scena ca o stradă, la Reșița

Festivalul Internaţional de Teatru „Scena ca o stradă” - Reşiţa, ediţia a IV-a, și-a deschis porţile duminică, 25 februarie, la Palatul Cultural din Reşiţa, şi a continuat cu spectacole în fiecare seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor şi la Palatul Cultural, timp de 8 zile, până duminică, 4 martie.

Similaritățiile și diferențele între opera de artă al lui Rubens și Rembrandt 1/2

Ornamentație bogată, ordonată, forme curgătoare fără contur, jocul impecabil de umbră și lumină, de plin și gol, culori vibrante - toate acestea constituie caracteristicile stilului baroc. Ea își are originea în opera maeștrilor Caravaggio și Carracci de la sfârșitul secolului al XVI-lea și culminează în secolul al XVII-lea, când este zguduită de valuri religioase, politice, sociale și economice din perioada respectivă evidențiind prin artă importanța monarhului și a monarhiei ca instituție.

Aromânii și meglenoromânii din România reprezintă grupuri dialectale istorice românești

Deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, vizitând recent sediul central din București al Societății de Cultură Macedo-Română (SCMR), unde s-a întâlnit cu președintele SCMR, Ion Caramitru, a precizat că problematica aromână și meglenoromână a fost constant și va fi în continuare în centrul atenției sale ca parlamentar român ales în circumscripția pentru cetățenii români cu domiciliul în străinătate și ca președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării.

Companiile care au ajutat regimul nazist - Coca-Cola

Compania Coca-Cola a avut beneficii financiare de pe urma Germaniei naziste. De fapt, celebra băutură Fanta, produsă de companie, s-a „născut” în timpul regimului nazist.