Corul Reuniunii de Citire, Cântări și muzică din Iablanca, înființat în 1896 (2)
Iablanca, localitate ce se găsește spre sud-est de Vârșeț, între dealuri, lângă pârâul Guzaina, este întemeiată în anul 1370, sub denumirea de Iabolnoc, iar mai târziu îi revine numele de Almád, Iabuca – Mărul și Iablanca, a rezistat tuturor năvălitorilor, până ce și ocupației turcești.
Conspirațiile mondiale și matematica
Dr. David Grimes, om de ştiinţă de la Oxford a folosit matematica pentru a explica de ce anumite teorii ale conspiraţiei – precum faptul că aselenizarea n-ar fi fost reală – ar fi fost demascate până acum, dacă ar fi fost reale.
O placă inscripționată acum 2.000 de ani, descoperită în peretele casei lui Iuliu Maniu
Misterul unui artefact inedit, care i-a intrigat pe toți cei ce l-au văzut, a fost dezlegat recent cu ajutorul specialiștilor. Este vorba despre o placă din calcar galben, inscripționată în limba latină, încastrată în perete de pe fațada sud-estică a Casei Memoriale ”Iuliu Maniu” din Bădăcin, județul Sălaj.
Zoltan Dani, ”distrugătorul” de avioane NATO
Este considerat erou de război în Serbia, despre el s-au scris mii de articole elogioase, iar numele său a fost rostit la toate televiziunile din lume. E singurul militar care a reuşit să doboare un avion american invizibil, în timpul războiului din Iugoslavia. Puţini ştiu, însă, că Zoltan Dani, viteazul din Serbia, e de tată ungur și de mamă român.
Scrisoarea lui Milton Manakia către Nicolae Bocșan
“Vă scriu că eu sunt român, fotograf și cinematografis(t). Vă trimit o fotografie de Branislav Nušić ca suvenir din parte()mi(.) Și el a fost de părinți români din Clisura(,) comună românească pură.”
