Categoria Opinii&Social
Evoluția tehnologiei
Câteodată este greu de zis dacă tehnologia ne face bine sau rău. Calculatoarele ne fac mai inteligenți sau mai tonți? Iepurii modificați genetic sunt un miracol sau o amenințare? Ceea ce este cu adevărat înfricoșător este controlul minim care-l avem asupra tehnologiei. Parcă ar avea însăși viață. Foarte asemănător cu Frankensteinul lui Shelley, ne este frică să dezlănțuim o forță asupra căruia nu putem deține controlul.
Genocidul albilor de astăzi descris până la detaliu în 1973
Cu 41 de ani înainte de romanul „Soumission” (Supunere) al lui Michel Houllebecq, un alt scriitor francez, Jean Raspail descria într-un roman vizionar ceea ce se întâmplă astăzi în Europa şi, de fapt, în aproape întreg Occidentul. Un milion de oameni din lumea a treia reuşesc să ajungă pe Coasta de Azur. În spatele lor stau pregătite alte milioane, aşteptând să vadă reacţia Franţei şi a Europei.
Ce este conceptul numit – ora de vară
Ora de vară se aplică în fiecare an, în ultima duminică din martie, când ora 03:00 devine ora 04:00. Astfel, în 2016 trecerea la ora de vară se va întâmpla în noaptea de 26 spre 27 martie.
Spune-mi te rog, cât costă timpul?
Oamenii săraci renunţă la timpul lor în favoarea câtorva monede, în timp ce oamenii bogaţi ştiu că timpul este mai valoros decât orice altceva. De aceea, oferă bani pentru a cumpăra timpul celor care (în aparenţă) nu au de ales şi îl vând prin muncă.
Cercetătoarea Carmen Jimenez Huertas - Nu venim din latină
Cercetătoarea Carmen Jimenez Huertas și-a lansat la Muzeul Național al Țăranului Român din București cartea „Nu venim din latină” (în limba română), pe 16 ianuarie explicând românilor despre faptul că limba română, alături de celelalte limbi romanice, nu este născută din latină și că romanizarea este doar o poveste pentru naivi.
Gabriele Kuby - Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest (2)
Sociologul german Gabriele Kuby, autoare catolică şi mamă a trei copii, și-a promovat cartea Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii, printr-o serie de conferinţe susţinute la Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti în noiembrie 2014, oferind o imagine completă a revoluţiei sexuale globale care este azi sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbaţi şi femei.
Gabriele Kuby - Nu vă mai gândiţi că lucrurile bune vin din vest (1)
Sociologul german Gabriele Kuby, autoare catolică şi mamă a trei copii, și-a promovat cartea Revoluţia sexuală globală: Distrugerea libertăţi în numele libertăţii, printr-o serie de conferinţe susţinute la Iaşi, Bacău, Constanţa şi Bucureşti în noiembrie 2014, oferind o imagine completă a revoluţiei sexuale globale care este azi sub atacul unei ideologii ce spune că nu există bărbaţi şi femei.
De ce Timişoara se pronunţă Cimişoara?
Lucian Blaga avea să spună că dialectul bănăţean e singurul dintre toate, în care o doamnă din înalta societate când vorbeşte rămâne la fel de frumoasă.
Cunoașterea și familiarizarea cu semnele de etichetare a programelor TV - în beneficiul copilului
Sistemul de etichetare a programelor TV în Serbia care pot dăuna copiilor, sunt bazate pe împărțirea responsabilităților între autoritățile de reglementare, mass-media și părinții sau tutorii copiilor. Este important de știut că etichetele de vârstă sunt destinate nouă, spectatorilor, părinților în primul rând.
Vin iarăși alegerile, iar întrebarea rămâne - cât costă votul românesc în Serbia?
Dacă în ultimii 20 și mai bine de ani nu am înțeles că minoritarul în Serbia își definește locul său sub soarele realității dințoase în dependență de numărul voturilor câștigate la urne și nu datorită afunzimii fundului în care așa numiții lideri își caută originea neamului, am trăit în sfera basmelor.