Categoria Opinii&Social

Ce înseamnă să fii bătrân?

Ce înseamnă să fii bătrân? Când eşti bătrân, de fapt? Sfântul Augustin spune că sunt şase vârste şi că vârsta bătrâneţii e a şasea şi e cea mai lungă, între 60 şi 120 de ani. E cât toate celelalte la un loc.

O scurtă prezentare a adevăratei Austrii

Iată mai jos o prezentare a adevăratei Austrii, una din țările cele mai îmbâcsite și conservatoare din Europa, care nu și-a făcut niciodată un mea culpa istoric, ci s-a prezentat întotdeauna drept victimă.

Adevărul de dincolo de noi

Istoria ne învaţă că, de-a lungul vremii, adevărul şi minciuna au jucat roluri importante în vieţile filosofilor, poeţilor şi scriitorilor.

Tinerii europeni se simt marginalizați în țările lor

Mai mult de jumătate dintre tinerii europeni cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani se simt marginalizați în ţările lor, ca urmare a efectelor crizei economice, dar puțini vor să emigreze din acest motiv, arată cel mai recent sondaj Eurobarometru, realizat la comanda Parlamentului European.

Traiul decent duce la dispariția religiilor

O populație mai bogată ar putea reprezenta sfârșitul marilor religii, spun oamenii de știință specializați în evoluționism.

Ziua internaţională împotriva homofobiei şi transfobiei

Ziua internaţională împotriva homofobiei şi transfobiei se sărbătoreşte pe 17 mai (data la care homosexualitatea a fost scoasă de pe lista bolilor de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii – 17 mai, anul 1990) şi doreşte să coordoneze o serie de evenimente internaţionale menite să atragă respectul pentru comunitatea homosexualilor şi lesbienelor.

Limba română vorbită în Banat are puternice influenţe germane

Conform datelor oficiale, structura vocabularului limbii romane curpinde 2,47 la sută cuvinte de sorginte germană. Vocabularul limbii române este în mare parte de origine latină vulgară - o variantă vorbită a limbii romanilor.

Overcome – proiect ce vizează eliminarea fobiei de eșec

Un proiect ce vizează dezvoltarea tinerelor generații va fi derulat la Timișoara. Este vorba de Overcome FEAR, care se va desfășura pe parcursul acestui an și în Austria, Olanda, Serbia și Ucraina.

Graiul bănățean provine din cultura traco-ilirică

Literatura în grai s-a născut datorită faptului că ţăranii bănăţeni s-au alfabetizat mult mai devreme şi alfabetizarea a fost mult mai răspândită decât în alte zone rurale ale României. De altă parte, a lipsit un centru urban românesc în Banat în secolul al XIX-lea, centru care să dea naştere unei literaturi culte, urbane.

Ce se întâmplă cu creștinismul în Europa Occidentală?

În SUA, conform unui studiu al organizatiei Pew Research Center, doar 70% din populație se declară creștină. Situația e mai gravă în Marea Britanie unde, conform statisticilor publicate de Biserica Anglicană și sondaje de opinie sofisticate, 10.000 de persoane abandonează creștinismul în fiecare zi.