Categoria Românii din Serbia

Festivalul Internaţional de Muzică Corală Religioasă „Te Deum Laudamus” la Vârșeț

Catedrala Ortodoxă Română din Vârşeţ (Serbia) a găzduit sâmbătă, 5 decembrie, prima ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Corală Religioasă „Te Deum Laudamus”, organizat de Societatea Internaţională de Studii Muzicale – România, Asociaţia Banatic Art – Vârşeţ şi Asociaţia „Suflet pentru suflet” – Timişoara.

Jocul din torină la Nicolinț

În fotografie vedem un grup de fete mari și de juni din Nicolinț, îmbrăcați în tradiționalul port românesc, imortalizați acum 7o de ani. Mai mult de l5 perechi așteaptă să sosească și orchestra sau taraful de țigani (sau un acordeonist) și să înceapă tradiționalul joc din „torină”, organizat în timp de post.

Situl arheologic Preko Slatine lângă localitatea Omolița

Situl arheologic Preko Slatine se află în apropierea satului Omoljica (Omolița), la aproximativ 5 km nord est de sat. Se întinde de-a lungul malului drept a fluviului Slatina dar și pe axul nord vest – sud est, ridicat la o înălțime de 3-4 metri faţă de malul canalului.

Câteva menționări ale alibunărenilor în presa de altădată

Localitatea Alibunar juca din timpuri foarte îndepărtate un rol însemnat, atât pe plan regional, dar și mai larg. Conform unor date, aici s-ar fi găsit într-o anumită perioadă reședința lui Atila, regele hunilor (secolul al V-lea e.n.).

Teatrele din Reşiţa şi Vârşeţ colaboreaza într-un proiect transfrontalier

Teatrul de Vest Reşiţa şi Teatrul Naţional „Sterija” din Vârşeţ au pus bazele unui proiect transfrontalier în valoare de 1.2 milioane de euro, prin care se va finanţa modernizarea clădirilor, retehnologizarea, precum şi colaborarea în cadrul unor proiecte artistice.

În curs de apariție la Editura RIS, lucrarea ”Așezământul monahal Srediștea Mică”

Cartea–monografie a d-lui prof. dr. DORINEL STAN din Vârșeț „Așezământul monahal Srediștea Mică”, care ni se deschide înaintea ochilor, este un monument cultural și un eveniment spiritual binecuvântat și mult așteptat.

Primele societăți, instituții și publicații ale românilor din Panciova

Pe la mijlocul veacului al XVIII-lea în Panciova au fost colonizați și români (pe lângă populația germană și sârbă) – din părțile Ardealului, dar și din regiunea muntoasă a Banatului. Un număr nu prea mare de români au trăit în Panciova și înainte de colonizare de la mijlocul secolului al XVIII – lea.

CNMNR protestează din cauza profanării Cimitirului din Torac

În legătură cu actul de vandalism și profanarea Cimitirului din Torac, Consiliul Național al Minorității Naționale Române din Serbia protestează cu vehemență.

Izvor de viaţă în Munţii Vârşeţului

Munţii Vârşeţului leagă de secole în şir cele patru vechi localităţi româneşti: Mesici, Sălciţa, Marcovăţ şi Srediştea Mică şi au rămas străjerul natural al hotarului, locuri de iniţiere şi de desfăşurare a unor mistere, care au atras dintotdeuna oameni curajoşi, cu spirit de aventură.

Cimitirul din Torac grav deteriorat

În timpul nopții, persoane necunoscute au deteriorat monumentele din cimitirul localității românești Torac.