Categoria Românii din Serbia
În acel ianuarie geros al lui 1942
Popoarele mari sau mici îşi au propria lor istorie, mai mult sau mai puţin cunoscută, în funcţie de etapele parcurse, de perioadele de independenţă sau de subjugare, de lupte pentru eliberare socială şi naţională.
Prima generație de elevi ai Liceului român din Vârșeț
Ziarul „Nădejdea” din anul l942 a publicat un articol amplu „În jurul unei agape” semnat de George Pălăgeșu, profesor al Liceului român din Vârșeț, articol care a avut ecou în întreg Banatul. În vara acelui an, l4 elevi români bănățeni și-au luat cu succes bacalaureatul /matura mare/ la Liceul român din Vârșeț, ei făcând parte din prima generație de elevi ai acestei prestigioase instituții, nou înfințată.
Protopopiatul Daciei Ripensis are o nouă biserică
În data de 29 noiembrie 2015 a fost binecuvântată biserica cu hramul Sfântul Proroc Ilie și Sfinţii Martiri Brâncoveni din Brezonic, cartierul orașului Bor din Valea Timocului.
SITUL ARHEOLOGIC ŽIDOVAR - LOCAȚIE DACICĂ
Židovar, locația arheologică preistorică cunoscută, se află nu departe de satul Orešac (Oreșaț), din sudul Banatului (în Serbia), pe marginea estică a zonei nisipoase Deliblata, pe platoul înalt împădurit și dominant deasupra văii râului Căraș.
Pitești – succes remarcabil al Scenei profesioniste în limba română ”Petru ”Cârdu” din Vârșeț
La Teatrul ”Al. Davila” din Pitești s-a desfășurat în perioada 20 - 25 noiembrie 2015, ediţia a XIX-a a Festivalului Internaţional al Teatrului de Studio. La această ediţie au participat trupe de teatru din România, Serbia, Bulgaria şi Kosovo.
Muzica – ecoul unei existențe românești
Pentru românii din partea sârbească a Banatului, de-a lungul vremii, activitatea muzicală a reprezentat mult mai mult decât o simplă manifestare artistică şi culturală. Prin muzică, românii şi-au dovedit prezenţa şi spiritul naţional.
Prof. Viorel Dolha cu gândul la românii din Serbia
Preşedintele Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, profesorul Viorel Dolha, s-a aflat la sfârşitul lunii octombrie, la Veliko Gradişte, în Serbia, alături de cele două sute de cadre didactice din România la Simpozionul „Portrete de dascăli”.
Școala Clericală din Vârșeț
La sfârșitul sec. XVII și începutul celui al XVIII-lea, când ocupația turcească a Banatului (1552-1718), făcea loc celei habsburgice (1718-1918), iar românii bănățeni erau împărțiți din punct de vedere bisericesc în trei eparhii: Caransebeș, Vârșeț și Timișoara – nu se poate vorbi de o școală națională românească.
Necesitatea introducerii orelor de limba română în Timoc
După Belgrad și Vârșeț, unde Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor României (Mihai Deaconul, secretar al Comisiei și conducător al delegației, Sorin Tejeu, secretar și Eugen Tomac, membru) a avut întrevedere cu românii din Voivodina, a continuat să se întâlneacă și cu românii din Timoc.
Oare Consiliul Național Român susține oficial existența minorității valahe?
Sâmbătă, 21 noiembrie 2015, la Zrenianin a avut loc ședința Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia.