Praf de stele

În fiecare minut cineva părăsește această lume. Şi noi toţi suntem deja în coloana celor care vor părăsi această lume, chiar dacă nu ştim şi nu sumtem conştienţi despre asta.

Nu renunţaţi la scrisul de mână!

Scrisul de mână deţine un rol foarte important în dezvoltarea creierului. Scrierea de mână stimulează şi exersează creierul, ajutându-l să se dezvolte corect.Mai mult decât atât, s-a constat că exerciţiile de scriere alungă stresul, grijile şi aduce starea de bine.

Einstein: Cred în zeul Spinozei!

Dintr-o perspectivă istorică, este interesant de observat că Einstein s-a deosebit de alți mari oameni de știință prin frecvența referințelor sale la Dumnezeu. Marele fizician francez din secolul al XVIII-lea, Pierre-Simon Laplace, de exemplu, nu l-a menționat niciodată pe Dumnezeu în scrierile sale, deoarece, în cuvintele sale, „nu avea nevoie să facă această ipoteză”.

Efectul Dunning Kruger

Efectul Dunning Kruger este o eroare de apreciere în care persoane care nu au competență într-un domeniu anume apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât este în realitate. Acest comportament se datorează incapacităţii persoanelor respective de a-şi recunoaşte nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoştinţe în domeniu.

Comunitățile românești din Serbia, Ucraina și Ungaria, cartografiate

Proiectele care presupun realizarea unor hărți online ale arealelor din Ucraina, Ungaria și Serbia (regiunea Voivodina) în care se află comunități istorice românești, pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Compartimentului Comunități Istorice din cadrul Institutului Cultural Român.