Categoria Spiritualitate
Catolicismul, ”o religie modernă și rezonabilă”
Un om care e pe cale să dezvăluie multe ”secrete vechi” ale Bisericii Catolice este Papa Francisc. Unele credințe care sunt promovate de Biserică dar care nu corespund naturii iubitoare a lui Dumnezeu au fost recent înlăturate de Papa la al treilea Consiliu de la Vatican.
Sub semnul crucii 2/3
Tradiţia creştină, în decursul secolelor, a elaborat două tipuri simbolice de cruce, cea a "patimilor" şi cea a "învierii": prima aminteşte de suferinţele şi moartea lui Hristos, a doua de victoria asupra morţii.
Sub semnul crucii 1/3
Crucea este şi la ora actuală cel mai răspândit simbol sacru vizibil, însoţind, ce-i drept mai discret decât pe vremuri, mersul existenţei umane.
Sânzienele, sărbătoarea iubirii
În fiecare an, pe 24 iunie, românii marchează sărbătoarea de Sânziene. Noaptea de Sânziene, cea care precede această zi, este considerată magică – minunile sunt posibile, forțele benefice, dar și cele negative ajung la apogeu.
Ce este Răul?
Banii nu sunt răi prin ei înşişi. Ei sunt doar o hârtie cu o valoare percepută pentru a obţine alte lucruri noi pe care noi le apreciem în alte moduri. Dacă banii nu reprezintă Răul, atunci “Ce este Răul?” – poate că te întrebi.
Aluaturile rituale, folosite în biserică, sunt sarcina femeilor pure
”Pâinea noastră cea de toate zilele” face parte din hrana zilnică de mii de ani. Nutriționistul Marius Calinici spune că, pe teritoriul locuit acum de români, principala cereală cultivată era meiul, o cereală nepanificabilă, din care se obținea terciul.
Pentru strămoşii noştri, Mărţişorul era un talisman
Pentru strămoşii noştri, Mărţişorul avea rolul de talisman şi era oferit de Anul Nou (la 1 martie) persoanelor apropiate împreună cu urări de bine, sănătate, bucurii şi dragoste.
Banatul, „Galilea neamurilor”, un „Goşen” și un „Canaan” românesc
Sărutând orizontul pământului, soarele incandescent ca o minge de foc, trimitea în nuanţe vulcanice aceeaşi lumină eshatologică, pe care şi−o împrăştia cu dărnicie deopotrivă peste Banatul românesc şi Banatul sârbesc. Linia insignifiantă a fâşiei de frontieră era absorbită şi topită în raza asfinţitului. După câteva zeci de minute, de pe o alee din viile Vârşeţului, am putut vedea dinspre Carpaţi un magnific răsărit de lună plină, care reflecta peste întregul Banat lumina aceluiaşi asfinţit de soare.
Sfântul Ioan, cel care l-a botezat pe Domnul
În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia.
Credincioşii ortodocşi pe rit vechi sărbătoresc astăzi ajunul Crăciunului
Credincioşii ortodocşi pe rit vechi sărbătoresc astăzi ajunul Crăciunului prin ceremonialul de aprindere a stejarului numit Badnjak în popor aceasta semnificând arderea păcatelor şi înălţarea spre Lumină şi cu cât flăcările se înalţă mai mult, cu atât se crede că este mai îndurător Dumnezeu cu făpturile Sale.