Categoria România
BNR va pune în circulație bancnota de 20 de lei care va celebra o personalitate feminină
Banca Națională a României a anunţat că va lansa în circulație, în cursul anului 2020, bancnota de 20 de lei care va celebra o personalitate feminină – Ecaterina Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial.
România are istoria scrisă în propriul ei aur
Fiind prezentă în România pentru analiza brățărilor dacice din aur, a căror autenticitate este dincolo de orice discuție, Barbara Deppert Lippitz ne spune: “Sunt unul dintre specialiștii cei mai cunoscuți, nu numai în Europa, ci în toată lumea, și spun adevărul. Civilizația dacică este magnifică, iar eu sunt mândră că mă lupt pentru daci, aici, în țara dumneavoastră.
Simona Halep, prima jucătoare din România care câștigă Wimbledonul
Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneulul de la Wimbledon, al doilea Grand Slam din carieră, după ce a învins-o, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.
Sanctuar neolitic vechi de 6.000 de ani la Parța, în Timiș
Consiliul Județean Timiş anunţă valorificarea sitului arheologic Parța, în cadrul acestui proiect fiind prevăzută și crearea unui punct muzeal în localitate, pentru care a fost aprobat recent Studiul de fezabilitate.
La Corcea, Albania, s-a deschis Centrul de Informare al României
Începând de pe 9 iulie 2019, prin eforturile și demersurile MRP și ale mediului asociativ, comunitatea de aromâni din Republica Albania are un Centru de Informare al României (CIR), la Corcea.
Festivalului Românilor de Pretutindeni la Arad
Sâmbătă, 13 iulie, ora 18.00, în arealul Bisericii Grădiște I, strada Petru Rareș, se va desfășura a XI-a ediție a Festivalului Românilor de Pretutindeni.
Noi mărci postale la romfilatelia României
Romfilatelia României introduce în circulație o emisiune de mărci poștale cu titlul ”Bine ați venit în România!”, joi 9 mai a.c., dată care coincide cu Ziua Europei, sărbătorită și în România, ca stat al Uniunii Europene.
Ștefan-Radu Oprea, interimar la Ministerul pentru Românii de Pretutindeni
Președintele Klaus Iohannis a semnat decretele privind demisiile din Guvern ale lui Tudorel Toader, Rovana Plumb și Natalia Intotero și pentru numirea de interimari în locul acestora.
Muzeul Românilor de Pretutindeni
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni lansează noul format al platformei online a Muzeului Românilor de Pretutindeni, care conține și o secțiune dedicată realizărilor conaționalilor aflați în afara granițelor României.
MRP - prima sesiune de finanțare va dura 15 zile
În perioada următoare, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni va anunța data începerii primei sesiuni de finanțare pe anul 2019.