Categoria Personalități
Predecesorii noștri – Traian C. Sălejan
Traian C. Sălejan s−a născut în anul 1886, în Coşteiul de pe valea Căraşului, sat românesc, situat la 16 km depărtare de oraşul Vârşeţ, într−o familie de ţărani harnici şi cinstiţi.
Stevan Stojanović Mokranjac și muzica folclorică
În fiecare popor, în anumită fază de dezvoltare socială a sa, au apărut persoane a căror operă va fi omagiată veşnic. O astfel de persoană în viaţa culturală a Serbiei a fost Stevan Stojanović Mokranjac. El a pus temeliile vieţii muzicale organizate, Muzica modernă cultă, sârbească, a fost concepută prin munca lui Stevan Mokranjac. El a trăit şi a creat într−o perioadă nefavorabilă a dezvoltării artei.
S-a stins din viață ziaristul Ionuț Groza de la TVR Timișoara
Ionuţ Groza avea 41 de ani. Absolvent al Facultăţii de Jurnalism de la Universitatea de Vest, Ionuţ şi-a dedicat întreaga viaţă profesiei. Din perioada anilor `90 a fost oaspete drag al românilor din Serbia realizând emisiuni despre activitățile lor, despre cultura, istoria, dar și despre viețuirea de zi cu zi în Banatul sârbesc.
Maestrul Ion Vidu la Vârșeț
Celebra “Reuniune de cântări” din Lugoj, dirijată de maestrul Ion Vidu a concertat la Vârşeţ la începutul secolului trecut.
Doina Oșteanu, dorul după satul natal
Doina Oșteanu era o ființă blândă, timidă, visătoare. Poezia ei e ca și cum s-a spus despre cea a lui Coșbuc: »că-i poezia sufletului, izvorâtă din suflet și vibrând în suflete…« Poezia ei izvorește din inima-i frântă-n două. Ea a plecat, dar inima, săraca se târa pe brânci veșnic întoarsă cu ochii spre sat, spre bunicuțe despre care cânta mereu.
Simion Drăguța – fiu al satului bănățean de la codru
Fiu al satului bănățean de la codru, Simion Drăguța, „face parte din acele spirite luminate ale satelor noastre, care prin ambiții și eforturi au încercat, iar unii au și reușit să-și depășească modesta condiție socială”.
Canonizarea Maicii Tereza
Papa Francisc a aprobat sanctificarea Maicii Tereza, una din cele mai influente femei din istoria bisericii şi pe dată de 4 septembrie a.c. a fost săvârşită canonizarea acesteia. Decizia vine la 19 ani după moartea călugăriţei, care şi-a dedicat aproape întreaga viaţă pentru ajutorarea celor săraci din Calcutta, India.
AUREL PĂSULĂ – POET ȚĂRAN
S-au împlinit în acest an nouă decenii și jumătate de la nașterea lui Aurel Păsulă, unul dintre țăranii noștri luminați, care a fost înzestrat cu harul de a scrie versuri. Numele său rămâne asociat cu începuturile vieții literare organizate a românilor din Voivodina.
Soarta cruntă a familiei Eminescu
Familia căminarului Ghorghe Eminovici, un personaj cu origine ţărănească, a fost numeroasă. Gheorghe Eminovici a avut cu Raluca Iuraşcu, fiică de boier din ţinutul Joldeşti, judeţul Botoşani, nu mai puţin de 11 copii, trei fete şi opt băieţi. Aceştia au copilărit la Ipoteşti, acolo unde căminarul avea proprietăţi, dar şi în municipiul Botoşani, în casa acestuia din actualul centru al oraşului. Mihai Eminescu era cel de-al şaptelea copil, născut la 15 ianuarie 1850, într-o casă din municipiul Botoşani.
Paia Togeraș, doinitorul autentic al bobocilor
Muzica autentică a bobocilor este de o valoare inestimabilă. Acest fapt l-a justificat și l-a apreciat marele etnomuzicolog dr. Ghizela Sulițeanu. Printre bobocii care au lăsat o amprentă în muzica populară autentică este și cântărețul Paia Togeraș-Pleiaș (1906-1987).