Categoria Istorie
Legiunile romane rămase în Dacia
Legiunile rămase în Dacia pe o perioadă mai îndelungată au fost două: legiunea a XIII-a Gemina – adusă deja în primul război cu dacii din provincia Pannonia Superior, aproximativ vestul Ungariei şi estul Austriei de azi – şi legiunea a IV-a Flavia Felix, adusă din provincia Moesia Superior, în mare teritoriul Serbiei de azi.
De unde provine numele României?
Potrivit istoricului bănăţean Ioan Haţegan, numele României este strâns legat de Imperiul Roman de Răsărit (sau Imperiul Bizantin). Actuala denumire a statului a apărut pentru prima oară, în această formă, în secolul al XIX-lea, dar originile sunt mult mai vechi.
Prima traducere în româneşte a fabulelor lui Dositej Obradović
În dorinţa de a face cunoştinţă cu trecutul şcolilor româneşti de la începutul secolului al XVIII-lea, atunci când încep încercările de introducere a noilor metode şcolare, ne-am oprit la cărturarii bănăţeni, mai cutezători în abordarea problemelor pedagogice cu adevărat progresiste.
Război declarat prin telegramă
În 28 iulie 1914 Imperiul Austro-Ungar a declarat război Serbiei prin telegramă. Telegrama a fost trimisă de la Viena la 28 iulie 1914, la ora 11 și 10 minute și a fost primit în Niš în aceeași zi, puțin după amiază. Telegrama a fost scrisă în limba franceză, limba oficială a diplomației.
Rusia vinde Alaska către S.U.A.
În 1867 Rusia a vândut teritoriul din nordul continentului american, denumit Alaska către Statele Unite ale Americii, pentru suma de 7,2 milioane de dolari. Însă în doar 50 de ani, americanii nu numai că și-au recuperat suma investită dar au făcut și un profit de vreo 50 de ori mai mare.

Scrieri încă nedescifrate – tăblițele de la Tărtăria
Unele dintre cele mai faimoase simboluri și texte rămân o provocare chiar și pentru cei mai buni criptografi și lingviști. Rezolvarea acestor puzzle-uri misterioase rămâne la fel de importantă ca în prima zi de la descoperirea lor, din moment ce inscripțiile ar putea conține cheia înțelegerii civilizațiilor intrate de mult în istorie.
Omul-leu, cea mai veche statuie din lume
Așa-numita statuie a omului-leu a fost descoperită în 1939 într-o grotă din Germania – peștera Stadel din Munții Hohlenstein, mai exact.
Scrieri încă nedescifrate – hieroglifele mayașe
Unele dintre cele mai faimoase simboluri și texte rămân o provocare chiar și pentru cei mai buni criptografi și lingviști. Rezolvarea acestor puzzle-uri misterioase rămâne la fel de importantă ca în prima zi de la descoperirea lor, din moment ce inscripțiile ar putea conține cheia înțelegerii civilizațiilor intrate de mult în istorie.
Asasinarea Indirei Gandhi
La data de 31 octombrie 1984, Indira Gandhi, prim-ministru al Indiei, a fost asasinată de către două dintre gărzile sale de corp, în timp ce pleca de la reşedinţa sa din New Delhi. Simbol al Indiei contemporane, Indira Gandhi a rămas în istorie ca fiind prima femeie prim-ministru a acestei țări și una dintre cele mai influente femei ale secolului al XX-lea.