Categoria Istorie

92 de ani de la înfiinţarea Patriarhiei Române

În data de 4 februarie 1925, Sfântul Sinod, întrunit la Bucureşti, lua hotărârea înfiinţării Patriarhiei Ortodoxe Române. Însă, procesul care a dus la această ridicare în rang a Bisericii noastre a început imediat după Marea Unire din anul 1918.

Palate ale vlahilor de odinioară în vechiul Kotor, Muntenegru

Temeliile orașului Cetinje, vatra sfântă a muntenegrenilor, au fost puse, potrivit documentelor istorice păstrate în Arhiva din Dubrovnik, de vechii vlahi, care, din păcate, au fost alungați de principele muntenegrean Ivan Crnojević, socrul Cneazului vlah Radu, care domnea aceste ținuturi.

Cetinje – centrul spiritual al vlahilor de odinioară

În cartea Urme ale vlahilor din Muntenegru, apărută la Editura ,,Emma Books" din Sebeș în anul 2012, acad. Božidar Šekularac din Podgorica susține că „urme ale vlahilor” pot fi identificate pe întreg teritoriul Muntenegrului, începând de la muntele Orjen, apoi Zubac, Riđan, Nikšic, Bratonožić, Vasojević, Kuča, iar pe coasta adriatică muntenegreană în orașele Kotor, Bar și Ulcinj.

Săgeata care a provocat distrugerea Imperiului Roman de Apus

În anul 378, un soldat a făcut o greşeală ce a accelerat în mod considerabil, dacă nu chiar a provocat, distrugerea a Imperiul Roman de Apus. Totul a început departe de Roma, în stepele Asiei, locul de baştină al majorităţii triburilor de călăreţi nomazi.

Asasinarea familiei regale sârbe în 1903

Istoria Balcanilor, "butoiul cu pulbere al Europei" a fost întotdeauna deosebit de frământată. Istoria Serbiei nu face excepţie fiind deosebit de tumultoasă şi presărată cu numeroase asasinate.

Masonii și Unirea

Este ştiut faptul că Unirea Principatelor Române, din 24 ianuarie 1859, se suprapune personalităţii lui Alexandru Ioan Cuza. Accederea sa pe tronul celor două provincii româneşti a fost posibilă cu sprijinul oamenilor politici ai vremii şi nu numai, fiind favorizată şi de contextul european.

Mica Unire, Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Eminescu și partidul secret ,,Societatea Carpaţii” 2/2

Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, îl însărcinase pe F. Lauchman în acest sens: ,,Eminescu este în permanenţă urmărit de F. Lachman, agent austro-ungar care avea sub observaţie mişcarea “iridentă” a ardelenilor din Bucureşti şi ale cărui rapoarte sunt astăzi cunoscute”. O notă informativă a baronului von Mayr denunţă articolul lui Eminescu din “Timpul”, privitor la expansiunea catolicismului în România.

Eminescu și partidul secret ,,Societatea Carpaţii” 1/2

Eminescu este poetul naţional al României. Greşit! Eminescu nu este numai atât. La 28 de ani de la momentul 1989, când s-au împlinit 100 de ani de la uciderea “românului absolut” - cum îi spunea Ţuţea -, iată, putem dezvălui public mult mai multe despre necunoscutele “Dosarului Eminescu”, despre războiul nevăzut dus de militantul Mihai Eminescu pentru visul său, facerea “Daciei Mari”, sub semnul lui “J(esus) CH(ristus) D(aco) Romanorum” (cf manuscrisului 2292, f.38.r).

Mihai Eminescu, copilăria și adolescența

Mihai Eminescu s-a născut pe 15 ianuarie 1850. Tatăl, Gheorghe Eminovici, era mic boier cu intenții bune față de copii, dorind să-i trimită la studii în străinătate, dar nu a reușit să își apropie odraslele, fiind un autoritar de modă veche. Mai blândă și miloasă, Raluca, soția boierului Eminovici, va fi mai apropiată de copii.