Categoria Istorie

Fotografia unei mari iubiri

Probabil singura fotografie prezentându-l pe Mihai Eminescu alături de Veronica Micle.

Adevarata istorie a Vechiului Testament 1/3

Oare istoria pe care o știm este în întregime adevărată? O parte din ea, mai ales începutul, a ajuns la noi prin intermediul Bibliei. O putem considera o certitudine doar pentru că este scrisă în “cartea sfântă”? Sau avem nevoie şi de alte dovezi, cum ar fi de exemplu descoperirile arheologice?

Căluşul, dans roman sau dans tracic?

Descris în detaliile sale cele mai semnificative încă de Dimitrie Cantemir şi definit de cercetătorii contemporani ca un joc “ermetic şi misterios”, Căluşul se caracterizează, în primul rând, prin normele potrivit cărora primirea în ceată e socotită act iniţiatic, iar trădarea, ca orice sacrilegiu, atrage după sine sancţiunea divină.

Nașterea Banatului modern

21 iulie 1718: Imperiul Otoman a cedat Austriei, prin Tratatul de la Passarowitz, Banatul, Oltenia, nordul Serbiei și al Bosniei.

Ema Miljković despre istoria Serbiei (3/3)

Curios de a înțelege cât mai multe despre istoria alambicată a Balcanilor, am primit cu bucurie invitația venită de la colegii istorici sârbi de a participa la o conferință pe teme istorice organizată la Mitrovica. Puteam observa „la fața locului” rezultatul războiului recent încheiat, cât și parcursul noului stat kosovar.

Ema Miljković despre istoria Serbiei (2/3)

Curios de a înțelege cât mai multe despre istoria alambicată a Balcanilor, am primit cu bucurie invitația venită de la colegii istorici sârbi de a participa la o conferință pe teme istorice organizată la Mitrovica. Puteam observa „la fața locului” rezultatul războiului recent încheiat, cât și parcursul noului stat kosovar.

Ema Miljković despre istoria Serbiei (1/3)

Curios de a înțelege cât mai multe despre istoria alambicată a Balcanilor, am primit cu bucurie invitația venită de la colegii istorici sârbi de a participa la o conferință pe teme istorice organizată la Mitrovica. Puteam observa „la fața locului” rezultatul războiului recent încheiat, cât și parcursul noului stat kosovar.

Incredibila poveste a Olivei Oatman

În 1851, după ce a renunţat la Biserica lui Iisus Hristos şi a Sfinţilor din Zilele de pe Urmă, familia Oatman a decis să călătorească prin sud-estul Californiei şi prin Arizona de vest, căutând un loc unde să se stabilească. După cum afirma pe atunci rebelul urmaş al mormonilor, James C. Brewster, California era cel mai potrivit şi adevărat loc de adunare a mormonilor.

Huțulii din Bucovina – urmașii dacilor liberi

Huțulii sau Huțanii sunt un mic grup etnic, înrădăcinat pe meleagurile românești, cu sute de ani în urmă. Cu tradiții deosebite, aceștia locuiesc în satele din Bucovina, dar și în Transcarpatia, Pocuția și în unele sate din Maramureș. Se spune că se trag din dacii liberi și trăiesc înfrățiți cu codrul.

Misteriosul Prinţ Negru al Ţării Româneşti

Misterul Prinţului Negru al Ţării Româneşti, începe odată cu descoperirea mormântului acestuia în anul 1920, în Biserica Domnească de la Curtea de Argeş. Atunci, a fost descoperit singurul mormânt rămas neprofanat, un mormânt princiar, ce avea să fie catalogat de către istorici că Mormântul 10, mormânt ce şi astăzi naşte vii controverse, în legătură cu cel imormantat acolo.