Categoria Istorie
Cum a murit Ștefan cel Mare
Omagiat de străini, lăudat de dușmani și prețuit de aliați, imaginea lui Ștefan cel Mare a intrat în conștiința românilor fiind una dintre cele mai luminoase figuri din Istoria Națională.
De ce s-a destrămat Imperiul Otoman?
Prăbuşirea statului otoman este atribuită prăbuşirii structurii sale economice. Multe dintre eşecurile otomane sunt atribuite incapacităţii de a stabili hegemonia economică şi politică asupra altor naţiuni în ciuda faptului că statul era un imperiu. Termenul "bolnavul Europei" ilustrează destul de exact aceste stări de fapt.
Deportarea bănățenilor în Bărăgan
În noaptea de 17-18 iunie 1951, de Rusalii, a fost pusă în mişcare cea mai amplă și criminală acţiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în 1945, când peste 33.000 șvabi bănățeni (dintre cei peste 70.000 de deportați) au fost ridicați de la casele lor între 14 și 16 ianuarie 1945.
Atacul de noapte de la Târgoviște
La începutul lui 1462 Vlad Țepeș atacă posesiunile turcești de la Dunăre. În fruntea unei armate uriașe -a doua ca mărime după aceea care cucerise Constantinopolul- în primăvara lui 1462 sultanul s-a îndreptat spre Dunăre pentru a pedepsi cutezanța voievodului, decis să-l înfrunte.
Dacia după retragerea aureliană şi până în secolul XIII (2)
Faptul că nici la ora actuală nu există un consens cu privire la evoluţia populaţiei daco-române şi la originile poporului român se datorează, spun istoricii, unei aşa numite „tăceri a surselor istorice”, motiv invocat, în special, de către adepţii teoriei migraţioniste care susţin că teritoriul Daciei a rămas o „Terra deşertă” odată cu retragerea administraţiei romane de la nordul Dunării.
Dacia după retragerea aureliană şi până în secolul XIII (1)
Faptul că nici la ora actuală nu există un consens cu privire la evoluţia populaţiei daco-române şi la originile poporului român se datorează, spun istoricii, unei aşa numite „tăceri a surselor istorice”, motiv invocat, în special, de către adepţii teoriei migraţioniste care susţin că teritoriul Daciei a rămas o „Terra deşertă” odată cu retragerea administraţiei romane de la nordul Dunării.
Stenka Razin, un veritabil Robin Hood slav (2)
Pătimaşi, vicioşi, cruzi, imprevizibili, trăind la intensitate maximă fiecare clipă a vieţii, cazacii de pe Don şi de pe Volga nu se înscriu defel în tiparele care îi definesc pe eroi. Şi totuşi…
15 iunie, ziua când l-au ucis pe Mihai Eminescu
Moartea poetului naţional al românilor a generat un lung şir de dezbateri şi controverse. Mihai Eminescu s-a stins la vârsta de 39 de ani, în condiţii pe care unele voci le consideră neclare.
Stenka Razin, un veritabil Robin Hood slav (1)
Pătimaşi, vicioşi, cruzi, imprevizibili, trăind la intensitate maximă fiecare clipă a vieţii, cazacii de pe Don şi de pe Volga nu se înscriu defel în tiparele care îi definesc pe eroi. Şi totuşi…
Cum a distrus „războiul rece“ între Dej şi Tito navigaţia înfloritoare pe râul Bega
Un proiect transfrontalier parafat între România şi Serbia prevede reluarea circualaţiei navale, comerciale şi turistice, între Timişoara şi o localitate sârbească. Ultimul vapor între cele două ţări a circulat, pe râul Bega, în 1958.