Categoria Istorie

O istorie a românilor un pic diferită de ce s-a predat…

M-am întrebat de multe ori care este motorul schimbărilor pozitive într-o societate şi trebuie să recunosc că de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuză să accepte un adevăr relativ, mincinos și contestabil. Ei sunt cei ce nu sunt legaţi de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei care caută un adevăr absolut…

Haiducul Adam Neamţu şi închisoarea din Oraviţa

În Oraviţa, pe strada Mihai Novac, se află o clădire veche, monument istoric, de care se leagă istoria vestitului haiduc din Banatul de Munte, Adam Duma, mai cunoscut cu supranumele Adam Neamţu. Conform istoricului Ionel Bota, clădirea funcţiona ca puşcărie imperială încă din 1721 şi a fost refăcută în anul 1738.

În 1945, Tito îi cerea lui Stalin Timișoara și Reșița!

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, situația geopolitică în Europa de sud-est era foarte complexă. A fost un moment de maximă instabilitate, în care regimurile politice și frontierele de stat ale țărilor din regiune au suferit importante și dramatice modificări.

Cum și de ce a murit Iuliu Maniu

Fostul mare om politic Iuliu Maniu, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc şi de trei ori prim-ministru al României în perioada interbelică, se stingea – bătrân şi bolnav – într-o celulă a închisorii comuniste de la Sighetu Marmaţiei, într-o zi de 5 februarie, în urmă cu 63 de ani.

Enigmele matriţei din Sarmizegetusa Regia (2)

Matriţa de la Sarmizegetusa Regia, considerată printre cele mai valoroase piese arheologice descoperite în ultimele decenii în România, ascunde enigme care până în prezent nu au putut fi descifrate. Unele dintre ele sunt legate de prezenţa animalelor fabuloase încrustate în artefactul antic din bronz: grifoni cu capete de lup şi cozi de leu, înfăţişări extrem de rare în arta popoarelor din Antichitate.

Enigmele matriţei din Sarmizegetusa Regia (1)

Matriţa de la Sarmizegetusa Regia, considerată printre cele mai valoroase piese arheologice descoperite în ultimele decenii în România, ascunde enigme care până în prezent nu au putut fi descifrate. Unele dintre ele sunt legate de prezenţa animalelor fabuloase încrustate în artefactul antic din bronz: grifoni cu capete de lup şi cozi de leu, înfăţişări extrem de rare în arta popoarelor din Antichitate.

Înfrângerea Imperiului otoman la Belgrad

Iancu de Hunedoara cheamă, în vara anului 1456, popoarele creștine la luptă împotriva armatelor otomane, ce porniseră asupra Belgradului cu intenția declarată de a-l cuceri. Socotită „cheia” independenței regatului maghiar cetatea dunăreană – reprezenta prima stavilă serioasă în calea înaintării turcilor spre inima Europei.

24 ianuarie 1859 - „Mica Unire”, primul pas spre România

24 ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești.

Vlahii – ucigașii de Vikingi

Faima de războinici neînfricați și îndemânatici pe care au avut-o strămoșii noștri este prezentată de cronicile isorice nu numai în legătură cu faptele geto-dacilor, ci și cu urmașii lor, cei care au purtat după accea numele de vlahi… Într-un articol foarte interesant, scris pentru ziarul Adevărul de Cosmin Zamfirache, descoperim că, în epoci diferite, strămoșii noștri au fost mai mult decât o populație rurală de păstori și agricultori.

Originea conflictului dintre islam şi creştinism (2)

Între lumea creştină şi islam există un conflict, mocnit sau viu, de aproape 1.400 de ani. Oştile „latinilor“ şi cele ale „sarazinilor“ s-au ciocnit de sute, poate chiar de mii de ori. Aparent, motivele religioase au făcut ca cele două lumi să se înfrunte. Dincolo de ideologie, originea conflictului stă în interese laice şi în patimi umane.