Categoria Românii din Serbia

Mass-media la românii din Voivodina 20/20

Revista ”Glasul Cerbiciei” editată și fondată de Românii Independenți din Serbia (RIS), prezintă valorile cultural-istorice și realitățile românești din Serbia fără cenzură și fără a elida oameni, fapte și evenimente și este vocea poporului românesc din Serbia.

La un pas de România

Episod din seria „La un pas de România”, realizat de Melania Trifu, difuzat pe 7 iunie, la TVR Internaţional

Registrele jelerilor sredișteni

Banatul a fost dintotdeauna atractiv pentru populaţie din cauza condiţilor prielnice. Evenimentele de−a lungul istoriei au fost furtunoase, cu schimbări dese ale popoarelor. Modificările populaţiei bănăţene au fost frecventate deoarece se succedau perioadele de recesiune şi depopulare. Primul recesământ în cadrul căruia nu au fost notate doar gospodăriile, ci întreaga populaţie, a fost efectuat în teritoriul Banatului, în anul 1787.

Casa din Râtișor

La sfârșitul secolului XIX și începutul secolului următor, în arhitectura populară din Râtișor apar schimbări care au ca obiectiv ameliorarea condițiilor de viață și a dezvoltării culturii la un nivel mai înalt.

Cursuri noi de limba română la Kučevo

Sâmbătă, 28 aprilie 2018 la Kučevo a început a treia ediție a cursurilor de limba română organizată de asociațiile: Români din Omolie, Români de pe valea Pecului ,,PINCUM„ și Cadrele Didactice de Etnie Română din Serbia ,,ACDERS,,. Cursurile sunt organizate la cererea părinților ai căror copii nu au posibilitatea de a învăța limba română în școlile lor. Aproximativ 15 copii participă la curs.

În urma ediției a 46-a a ”Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina”

Duminica trecută, la Alibunar s-a lăsat cortina peste ediția de anul acesta a „Zilelor de Teatru ale Românilor din Voivodina”, la care opt trupe de teatru din șapte localități, și-au demonstrat talentul și dragostea față de arta zeiței Thalia, luptând în egală măsură pentru Marele Premiu. După spectacolul oaspeților, a urmat festivitatea de premieră a laureaților.

Simboluri istorice ale Uzdinului 2/2

În tendința de a depăși obstacolele pe care natura i le-a pus în cale, în căutare de hrană, dar și din dorința de comunicare cu semenii săi, omul a reușit, din cele mai vechi timpuri, să lege malurile râurilor, prăpastiilor și să învingă alte piedici care-I întretăiau drumul. Podurile, la început simple, cu doar câte o bârnă așezată de-a curmezișul, s-au construit mai târziu din lemn sau din alte materiale disponibile.

Simboluri istorice ale Uzdinului 1/2

Venind pe șoseaua ce leagă Belgradul, Panciova și Zrenianinul, la doi pași de la intrarea în Uzdin, pe partea stângă a drumului, la umbra ridicăturii de pământ Cula lui Bagiu, din tufărișurile de trestie se ridică trei construcții: crucea, poarta și Gropul (izvor tămăduitor deasupra căruia, într-o perioadă pierdută în negura vremurilor, a fost construită o capelă rotundă pentru a proteja apa tămăduitoare care izvorăște aici). Rămâne un mister când a fost descoperit izvorul și din ce cauză este numit „Gropu lu Dronea”.

Petru Cârdu, ambasadorul culturii române în Serbia

În dimineaţa zilei de 30 aprilie 2011, subit de la Spitalul din Vârşeţ a plecat în eternitate Petru Cârdu, renumit ziarist şi publicist, poet, traducător, critic literar şi editor.

Mass-media la românii din Voivodina 19/20

Cuvântul românesc, ziarul central al Comunității Românilor din Serbia apare la 20 iunie 1991, la Novi Sad, cu scopul de a înlesni informarea membrilor filialelor Comunității și pe toți cei interesați despre activitatea acestei organizații. Între anii 1991 – 2009 apar 115 numere ale ziarului central al Comunității Românilor din Serbia care a editat și scos de la tipar și multe suplimente. Iată câteva dintre ele.